Nu! Domnii nu au voie să se joace cu penisurile…altora. E scandalos. Mai bine să se joace cu ale lor. E mai deontologic. Oricum, suntem foarte ataşaţi de ele.

Dragos HutuleacŞi toate activităţile noastre sunt direct proporţionale cu dimensiunea lor. Adică cu cât acesta este mai mare, cu atât activitatea depusă de noi este mai intensă. Iar cine neagă acest adevăr e impotent. Atât din punct de vedere fizic, cât şi intelectual. Pentru că nu vorbesc neapărat despre atracţia sexuală, ci despre dorinţa unanimă de a atrage priviri. De a fi admirat. Dorinţă care, luată la bani mărunţi, are un oarecare substrat erotic.

Acele idealuri spirituale, morale, civice, profund sociale şi religioase care cică ar pune umărul la formarea noastră ca „oameni ai cetăţii”, sunt dorinţe expirate ale unor indivizi cărora le este ruşine cu ei înşişi. Care nu acceptă supremaţia simţurilor. Simpli eroi paranoici care pun pe seama raţiunii nereuşitele conjugale, sentimentale, erotice etc. Evident, aceasta absolvindu-i de vină, conferindu-le aşa zisa supremaţie intelectuală în relaţiile cu ceilalţi, supremaţie de care au atâta nevoie pentru a-şi motiva existenţa. Şi a sictiri. Pentru că persoanele în cauză au o nevoie maladivă de a-şi bate joc de ceilalţi. De a-i pune în umbră. Dar numai când sunt siguri că ceilalţi nu sunt capabili să reacţioneze. Pentru că, vezi Doamne, raţiunea stăpâneşte simţurile. Dar uită că ei nu s-ar fi intersectat cu ea, dacă într-o anumită perioadă, simţurile lor, nu ar fi dat chix. Aşa că, raţiunea depinde de acestea din urmă. Fie că ne place, fie că nu.

Evident, cele două noţiuni pot să conlucreze, dar aici vorbim deja de oameni întregi. Oameni care nu neagă ceea ce sunt. Care acceptă şi înfrângerile ca parte din persoana lor. Oameni care nu au nevoie să-şi demonstreze valoarea, pentru că o cunosc. Îşi ştiu limitele şi acestea nu le deranjează. Nu condamnă sexul şi televiziunea pentru vulgarizarea societăţii. Pentru că societatea nu s-a vulgarizat din cauza filmelor/produseor pornografice. Asta e cea mai puerilă explicaţie. Ea a devenit vulgară din simplul motiv că nu mai are modele. Repere morale. Sau, mai bine zis, nu se mai nasc persoane cu vocaţie de model. Pentru că persoane care să atenteze la funcţia de model sunt, vorba românului vulgarizat şi niţel bâlbâit, că…călău.

Dar nu ştiu dacă trebuie neapărat reformată structura morală a societăţii actuale. Poate asta înseamnă evoluţie. Poate istoria nu-şi împlineşte destinul, decât prin aceste concesii pe care le face a ceea ce noi numim bun simţ. Spun „noi numim”, deoarece nimeni nu ne poate garanta că aceste reguli de conduită aflate sub auspiciile moralei sunt caracteristice bunului simţ. Ele sunt simple convenţii. Invenţii ale propriilor frustrări, care sunt generalizate şi transpuse mai apoi într-un cod etic ce ar trebui să definească o societate care, dacă le respectă, e automat etichetată ca fiind normală. Dar nu e chiar aşa.

Bunul simţ cred că e specific fiecărui om în parte. Adică fiecare persoană are un set de reguli proprii pe baza cărora îşi conduce viaţa, viaţă ce trebuie adaptată la acel sistem normativ-etic gândit de el însuşi. Când persoana respectivă încalcă una dintre regulile prevăzute în acel sistem, devine automat imorală. Dar societatea nu o poate condamna. Pentru că societatea e formată de indivizi şi, după cum am mai spus, fiecare individ are propriul lui cod etic. Iar o eventuală condamnare este posibilă numai când acele coduri etice corespund între ele în proporţie de 100% . Ceea ce mi se pare imposibil.

 

Tare aş vrea să ştiu eu, de la ce am plecat cu articolul acesta. Probabil că de la nimic. Şi nu văd să fi ajuns tare departe. Cât despre domni şi penisurile lor, a fost numai ca să vă incit la lectură. Deontologilor!!!

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.