O echipă a redacției Suceava Live a deschis o anchetă în cazul scandalului din comuna Cornu Luncii, dintre primarul acestei comune și Maria Tretiag.

Astfel, am aflat că Maria Tretiag a fost asistentă medicală ani buni, în satul Poiana, comuna Deleni, județul Iași. N-am stat prea mult pe gânduri și ne-am deplasat în acest sat, iar detaliile pe care le-am aflat acolo, vi le împărtășim și dumneavoastră.

Trebuie să menționăm încă de la început faptul că, odată ajunși în acest sat, a fost de ajuns să pronunțăm numele Mariei Tretiag, că toată lumea știa la cine ne referim, deși au trecut ani buni de când această femeie nu mai locuiește la ei în sat.

Astfel, am aflat detalii incredibile depre Maria Tretiag. Andrei Gheorghe este un bătrân în vârstă de 83 de ani, și deși au nins multe ierni peste barba sa, acesta nu reușește să uite ce a pățit cu această femeie.

Bătrânul ne-a povestit că pe vremea în care Maria Tretiag era asistentă medicală, el a avut nevoie de cineva care să-i facă o injecție și cum era și normal, a apelat la ea.

„M-a lipit de un perete și mi-a făcut injecția ca la un porc”, povestește revoltat bătrânul. Modul de administrare a injecției respective avea să-l țină pe Andrei Gheorghe, timp de 36 de zile în spital, tot el menționând faptul că pe perioada în care a stat în spital, doctorii i-au extras două kilograme de puroi.

 

„Eu m-am mirat atunci cum de nu am murit, pentru că doctorii vorbeau cu asistentele și se mirau cât puroi au scos din mine, dar a dat Dumnezeu și am scăpat. La noi în comună ea se avea bine cu toți. Am făcut multe drumuri, până mi s-a făcut dreptate.”

Trebuie subliniat faptul că din cauza acestui incident, Andrei Gheorghe și Maria Tratiag s-au judecat peste doi ani de zile, iar Maria Tretiag a fost condamnată la aproape doi ani de închisoare, susține bătrânul.

Andrei Gheorghe, bătrânul care a fost la un pas de septicemie, nu este singurul care a avut probleme cu această femeie. Costache Amărghioalei a fost ani de zile contabil-șef la Primăria Deleni.

Se pare că nu întâmplător și el a avut de furcă cu Maria Tretiag. El este cel care a declarat:

„O cunosc. A venit la dispensar la Deleni, din comuna Românești, de unde a fost dată afară. Era o femeie recunoscută, dar în sens rău, pentru că s-a certat cu multă lume în sat. Era dată la punctul sanitar Poiana și s-apuca și lua medicamentele care erau gratuite și le vindea în comuna Frumușâca și lua de la oamenii de acolo, bani și cereale. Am primit ordin de la Direcția Sanitară din Iași, respectiv de la un consilier, să o mutăm de aici. Am făcut rost de o basculantă, i-am pus lucrurile și am dus-o în satul Ferdeni, alt sat al comunei, unde aveam un dispensar nou. Nici acolo n-a fost altfel, a făcut scandal, au fost dați în judecată, a fost condamnată la vreo doi ani de pușcărie, a făcut doi copii la urgență ca să scape de închisoare. A fost alungată și de acolo și a ajuns în comuna Cornu Luncii din Suceava, unde am văzut că și acolo îi face probleme primarului”, a declarat pentru Suceava Live, fostul contabil-șef de la primăria din Deleni.

 

Dorina Uraschi este de ani de zile educatoare la Grădinița din satul Poiana, comuna Deleni. Faptul că este cadru didactic n-a scutit-o deloc de insultele Mariei Tretiag.

„Familia Tretiag, atât el cât și ea, au fost asistenți la noi în sat, în jurul anilor 80. Am fost chiar intrigată de ce am văzut la televizor. Vreau să precizez faptul că această familie este de joasă speță, mai ales ea. Ea a venit disciplinar în comuna noastră, iar aici a făcut probleme la oameni. Îmi pare rău că nu am documente, dar această femeie a fost condamnată la închisoare. A jucat teatru la televizor, am recunoscut-o. Păcat de primarul de acolo că a intrat în conflict cu o asemenea femeie. În fața ei nimeni n-are nicio valoare”, ne-a spus educatoarea.

Cetățenii din Cornu Luncii sunt revoltați de cele întâmplate

E de ajuns să te dai jos din mașină și să fii văzut de către un cetățean din comuna Cornu Luncii cu o cameră de filmat în mână, că te și oprește și îți spune că este revoltat de situația prin care trece primarul comunei.

„Doi salariați să nu-și poată face un cuib… eu așa ceva nu am văzut. Oare la noi în comună nu sunt cazuri sociale mult mai grave? Eu nu îi dau dreptate ei, deși cunosc situația foarte bine. Primarul a greșit că s-a pierdut cu firea, dar vă spun că a umblat bine cu el, dacă era altul, o pățea mai rău”, ne-a declarat un consilier local PNL.

„Această femeie s-a remarcat prin faptul că în fiecare săptămână face zeci de reclamații, la preot, la primar sau dacă trecea un om mai dimineață pe drum, cum merg oamenii la noi devreme la muncă, ea făcea reclamații”, ne-a spus Neculai Vodă.

„Eu am handicap ca și ea și nu m-am dus la primar să-i cer nimic. Pe ea a ajutat-o atât de mult primarul și ea îl dă la televizor? Chiar toată comuna s-a revoltat!”, ne-a spus o persoană cu handicap, din satul Brăiești, când ne-a văzut pe drum.

„Ați nimerit omul potrivit. Sunt dascăl la biserică și nu mint. Când venea să facă o injecție, îmi cerea, colaci, vin, brânză, smântână. Eu necăjit cu copii în școli, fără un ochi, n-am mers la primărie să cer nimic. Am vrut să bag mâna în televizor, așa de tare m-am enervat. Primarul acesta e un om cum nu mai există. Pe noi trebuie să ne întrebe cum este primarul. Primarul acesta a mai fost primar și o să mai fie mult timp de acum în colo”, ne-a spus deranjat de ce se întâmplă, Gheorghe Pop, dascălul de la biserica din Brăiești.

Trebuie amintit aici că Maria Tretiag ne-a declarat că nu l-a jignit niciodată pe primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, deși în plângerile sale există mai multe cuvinte jignitoare la adresa edilului.

„Mulți spun că, de când statul trebuie să ne dea locuință? Păi atâta timp cât este locuința asta aici, chiar persoană sănătoasă să fiu, atâta timp cât nu am, mie trebuie să îmi dea! Dacă am avut bani sau de ce nu mi-am făcut o casă, asta nu interesează pe nimeni”, ne-a spus Maria Tretiag.

Despre autor

Postari asemanatoare

One Response

  1. Piciu

    Voi v-ați interesat că și primarul comunei Cornu Luncii a primit închisoare cu suspendare, lovind un bătrân? Că este un fost turnător la securitate. Ați aflat ce taxă se cerea pentru o încadrare la spitalul din Sasca Mică ? Știți cum vroia să scoată oamenii bolnavi din spital la vot, în 2004?

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.