Marți, 11 martie, în jurul orei 8:20, pompierii militari de la Detașamentul Vatra Dornei, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență și ai Ocolului Silvic Cârlibaba, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în cătunul Fluturica, din comuna Cârlibaba.
Până la sosirea militarilor, incendiul a fost localizat de lucrătorii SVSU și de la OS Cârlibaba, împreună cu cetățenii cătunului. Din păcate, drumul spre cătun era îngust, cu pante abrupte și acoperit cu gheață, condiții în care autospecialele de stingere nu au avut acces până la locul focarului. Chiar și autoturismele de teren au întâmpinat dificultăți pe traseu. Astfel, echipajele, cu mijloace de primă intervenție, au parcurs aproximativ 3 kilometri pe jos, alăturându-se forțelor care interveneau la fața locului.
Incendiul a fost lichidat la ora 14:05.
Cantitatea mare de materiale combustibile, dar și vântul puternic, au favorizat propagarea cu rapiditate a flăcărilor, astfel că au fost afectați doi proprietari, cărora le-au ars două adăposturi de animale, trei anexe gospodărești și trei fânare (cu circa 20 de tone de fân). Au mai ars două tone de cereale, circa 10 metri cubi lemne de foc și multe alte bunuri din cele două gospodării.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar flăcările au fost localizate la timp și au fost salvate șase case de locuit, cu tot atâtea anexe, precum și două bucătării de vară, cu bunurile aferente.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit, produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.
Lasa un raspuns