Papa Francisc s-a arătat îngrijorat, duminică, după tradiţionala rugăciune Angelus, cu privire la incendiile care devastează pădurea amazoniană, „acest plămân vital pentru planeta noastră”, scrie AFP, conform news.ro.
„Suntem preocupaţi pentru vastele incendii care se dezvoltă în pădurea amazoniană. Acest plămân de pădure este vital pentru planetă”, a spus Suveranul pontif în faţa unei mulţimi de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru.
Papa, care organizează în această toamnă o conferinţă mondială despre Amazon, i-a îndemnat pe cei 1,3 miliarde de catolici de pe planetă să „se roage pentru că, graţie angajamentului tuturor, aceste incendii să fie stinse cât mai repede posibil”.
Papa Francisc, ales în martie 2013, s-a întâlnit în luna mai cu şeful indigen Raoni, venit să alerteze Europa cu privire la despădurirea Amazoniei. Şeful poporului nomad kayapo a căutat să strângă un milion de euro pentru a proteja rezervaţia Xingu din Brazilia.
Papa a denunţat atunci exploatarea Pădurii amazoniene prin „interese mari economice internaţionale”.
În ianuarie 2018, Suveranul pontif, în vârstă de 82 de ani, a vizitat Puerto Maldonado, un sat din sud-estul statului Peru, înconjurat de jungla amazoniană, unde a convertit mii de peruani indigeni, brazilieni şi bolivieni. El a condamnat „puternica presiune a marilor interese economice care râvnesc la petrol, gaze, păduri, aur, monoculturi agroindustriale.
Convenţia din octombrie îi va fi dedicată acestei Păduri care ocupă 43% din suprafaţa Americii de Sud şi unde trăiesc aproape trei milioane de indigeni.
Biserica Catolică este conştientă de istoria sângeroasă de evanghelizare a Americii latine în secolul al XVI-lea şi recunoaşte că nu a tratat întotdeauna cu respect popoarele din Amazonia. Dar astăzi este angajată în numeroase proiecte prin care ajută popoarele amazoniene să îşi păstreze obiceiurile şi identitatea.
sursa: www.stiripesurse.ro
Lasa un raspuns