Astfel, un deputat al social-democraților, cu identitate protejată le-a declarat procurorilor că Sebastian Ghiţă şi-ar fi şantajat colegii pentru ca aceştia să respingă cererile DNA de încuviinţare a reţinerii şi a arestării, precizându-le că în ziua votului Ghiţă „a contactat, personal, deputaţii de la toate formaţiunile”, informează Realitatea.net
„În ziua votului, Ghiţă Sebastian Aurelian a contactat, personal, deputaţii de la toate formaţiunile politice şi i-a rugat să nu voteze cererea, promiţându-le direct sau lăsându-le să se înţeleagă că atunci când au nevoie, uşa televiziunii RTV le este deschisă, având în vedere şi faptul că urmează două campanii electorale anul acesta. A fost de la sine înţeles că, în cazul unui vot în favoarea arestării observat, consecinţele erau dezastruoase pentru cel în cauză”, a precizat parlamentarul cu identitate protejată în faţa procurorilor anticorupţie.
Mai mult, deputatul PSD a sustinut și că: „A fost prima dată de când sunt parlamentar când s-a permis la un vot cu bile să fie lăsate camerele la balcon pentru a avea vizibilitate maximă. Ghiţă Sebastian Aureşian foloseşte televiziunea sa ca o forma de şantaj pentru oamenii politici, iar toată forţa financiară şi relaţională deţinută o foloseşte ca mijloc de a obţine în schimb avantaje persoanale de orice natură”.
Lasa un raspuns