Fostul viceprimar cu atribuții de primar al Rădăuțiului, Tiberiu Maerean, face acuzații grave la adresa predecesorului său din fruntea administrației publice locale. Acesta susține că fostul primar al municipiului, Aurel Olărean, ar fi dat autorizații de construcții „pe bandă rulantă”, cum este și cazul noului bloc construit într-o intersecție importantă din oraș.

Primăria_din_RădăuţiTiberiu Maerean a postat pe o rețea de socializare mai multe informații despre blocul construit ilegal, care afectează mai multe imobile din zonă, precum și documentele doveditoare. Totodată, Maerean susține că proprietarul blocului ar fi încercat să „îl ducă de nas”, pentru a-i da o autorizație de branșare la energie electrică. „Iată până unde a putut merge cu încalcarea legii, dezvoltatorul imobiliar în cârdășie cu funcționari publici din primărie! Aceștia știau că am îndoieli rezonabile în legătură cu legalitatea construirii blocului situat în strada Bogdan Vodă 65, la acea vreme fiind chiar și un litigiu la Judecătoria Rădăuți, referitor la acest aspect. Pentru a mă înșela și a obține certificatul de urbanism necesar executării branșamentului electric la acest bloc, funcționari publici din serviciul urbanism au acceptat și prelucrat un dosar privind emiterea acestui document, folosind documente false. Falsul în cererea de eliberare a Certificatului de Urbanism, întocmită de dezvoltatorul imobiliar constă în aceea că nu era identificat imobilul decât prin adresă, lipsind numărul din cartea funciară și numărul topografic al parcelei”, a scris fostul viceprimar cu atribuții de primar, Tiberiu Maeren, pe rețeaua de socializare.

Contactat telefocnic, Tiberiu Maerean a precizat că mai sunt și alte ilegalități pe care le „va scoate la iveală”. Revenind la problema blocului din „buricul târgului rădăuțean”, trebuie menționat că fostul edil al orașului a mai declarat că „gurile rele spun că, pentru a elibera aceste autorizații, Olărean ar fi negociat contra cost”.

Menționăm că prietenii virtuali ai lui Tiberiu Maerean, nu au ezitat să comenteze la cele publicate: „Asta-i bălăcăreală. De ce n-ai sesizat Parchetul cât ai fost primar? Unii bănuiesc de ce, alții poate ştiu …”, i-a scris Ioan D. fostului viceprimar cu atribuții de primar.

Până una alta, investitorul și-a finalizat blocul pe care, cel mai probabil într-un viitor apropiat, îl va scoate la vânzare, apartament cu apartament, iar apartamentelor din blocurile vecine le va scădea prețul pe piața imobiliară. „Prețul unui apartament umbrit este mai mic decât al unuia însorit”, a conchis Tiberiu Maerean.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.