La nivelul județului, turismul este și rămâne o ramură economică ce poate produce plus valoare, este de părere prefectul Mirela Adomnicăi.

Continuarea promovării județului Suceava ca destinație turistică și atragerea unui număr cât mai mare de turiști reprezintă o preocupare constantă a tuturor instituțiilor și operatorilor economici”, a declarat aceasta în cadrul ședinței Colegiului Prefectural de joi, 27 aprilie 2017.

DSC02104

În scopul promovării pe plan național al potențialului turistic județean, Mirela Adomnicăi a menționat cele mai importante evenimente la care județul nostru a avut reprezentare: cea de a 37- a ediție a Târgului de Turism al României – TTR 2017, eveniment organizat în perioada 16 – 19 februarie 2017 în cadrul Centrului Expozițional ROMEXPO – București; cea de-a III-a ediție a Târgului Internațional de Turism Agri Travel & Slow Travel Expo din Bergamo (Italia), eveniment organizat în perioada 17 – 19 februarie 2017 și dedicat, în special, promovării turismului rural, agroturismului, turismului activ, de petrecere a timpului liber în natură, a gastronomiei și turismului sustenabil; Târgul de turism UTAZAS, Budapesta (Ungaria), 02-05 martie 2017.

Participarea la Târgul de Vacanțe, Cluj Napoca, din luna martie a fost anulată de organizatori din motive tehnice (lucrări de amenajare în Piața Unirii din Cluj Napoca – locație în care era programat să aibă loc evenimentul).

Comentarii Facebook