Având în vedere volumul mare de lucru în cadrul Compartimentului Bilete, pentru a Evita aglomerația și pentru a procesa la timp toate cererile înregistrate, Serviciul Salarizare, Compartiment Buget și Ordonanțare din cadrul DGASPC Suceava anunță publicul interesat că programul de lucru pentru eliberarea biletelor de călătorie, primirea dosarelor pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul, primirea actelor pentru acordarea bonurilor de carburant pe suport hârtie și acordarea de bonuri valorice pe suport electronic a fost modificat.
Astfel, potrivit reprezentanților instituției, programul cu publicul este de luni până miercuri, între orele 9:00 și 14:00, în timp ce procesarea cererilor și eliberarea bonurilor valorice se va face joi și vineri, între orele 9:00 și 12:00.
Lasa un raspuns