Din Moldova, cu dragoste

În peisajul muzical românesc Vali Boghean aduce o gură de aer proaspăt şi dulceaţa Limbii Române vorbite peste Prut. Cinstit să fiu, eu n-am reuşit să încadrez exact tipul de muzică pe care îl cântă aceşti oameni, o încadrare largă putând fi etnojaz-rock-fusion, dar trebuie să spun că am auzit în cântecele lor multe lucruri care duceau spre muzica lăutărească veche. Dealtfel, mesajul cu care a venit Vali în concert a fost unul pur românesc, de dragoste faţă de ţara şi limba noastră, de respect pentru rădăcinile noastre milenare.
Impresia lăsată de spectacolul oferit de Vali Boghean Band a fost că nu e nevoie să fii Bregovici ca să amesteci instrumente foarte diverse într-o partitură muzicală. Am văzut asta şi la Nightloosers, ca după mai puţin de o săptămână să o văd şi să mă bucur de ea şi în concertul de la Strikers, mai ales în timpul melodiei cântate de Paul Arva, când instrumentiştii moldoveni au trecut perfect la partitura folk pentru a-l acompania.
Ar trebui să scriu foarte mult despre artiştii care compun bandul lui Vali Boghean şi cel puţin dublu despre el dar cum nu sunt nici critic muzical, nici specialist în muzica instrumentală sau vocală, am să ofer numai impresiile mele spectator. Dacă vreţi să ştiţi mai multe, vă îndemn să participaţi la un spectacol viitor al lor, pentru că nimeni nu poate egala impresia dumneavostră.
Am să încep cu Valeriu Caşcaval un maestru al ţambalului care mi-a adus aminte de Cătălin Târcolea, chit că acela folosea naiul ca pe o întreagă orchestră, interpretând partituri scrise pentru alte instrumente. Valeriu reuşeşte exact acelaşi lucru, iar rapiditatea cu care mânuieşte cele două ciocănele este adesea uimitoare. Sunetele pe care le generează din instrumentul său sunt atât de complexe că adesea îţi trebuie ceva timp ca să înţelegi că este totuşi un singur interpret.
Gari Ţverdohleb este bateristul bandului, un maestru al instrumentului său, apt să emită toate sunetele de care au nevoie partiturile. Nu ştiu cum de reuşeşte să facă faţă efortului unui concert nici cum a descoperit sunetele pe care nu le-am mai auzit până la el.
Valenti Schirca îşi stăpâneşte clapele mereu cu zâmbetul pe buze şi este mereu gata să încânte cu virtuozitatea sa. Indiferent dacă este jazz pur sau o prelucrare etno după o piesă cunoscută, acordurile lui sunt mereu exact acolo unde trebuie.
Contrabasistul Oleg Lascu este exact ce trebuie să fie, baza oricărei melodii, puţină lume îl aude, dar el este mereu metronomul bandului, omul care conferă celorlalţi instrumentişti calmul şi măsura.
Sandu Daraban îşi foloseşte chitara parcă în joacă dar solourile sale punctează momentele importante din spectacol.
Despre Radu Tălămbuţă nu pot să spun decât că m-a impresionat virtuozitatea sa la vioară, indiferent dacă era o partitură de muzică populară sau una de jazz. În jurul viorii sale se ţes mereu părţile rapide ale concertului.
Sandu Focşa este cu siguranţă unul din cei mai buni acordionişti pe care am avut plăcerea să-i ascult. Din instrumentul său se revarsă armonii remarcabile, cântate cu o acurateţe desăvârşită.
Bogdan Ţurcanu are un nai foarte important în aranjamentele melodiilor bandului de peste Prut, un nai care reuşeşte să se facă auzit în pofida multelor instrumente de pe scenă.
Vali Boghean cântă, cam atât ar trebui să spun despre el, deoarece, indiferent dacă foloseşte un instrument, vocea sa cu cuvinte sau fără, ba chiar şi atunci când vorbeşte, Vali este tot muzică şi suflet. În timpul concertelor el reuşeşte să fie un alt om la fiecare melodie surprinzându-şi astfel spectatorii.
Mulţumesc celor 10 artişti care au prezentat vineri, pe scena de la Strikers, o demonstraţie de spectacol şi mi-aş dori să-i pot revedea la Suceava.