Începând din această dimineață, județul Suceava este din nou acoperit de zăpadă. Starea drumurilor este practicabilă, întâlnindu-se excepții doar pe câteva porțiuni.

Conform prefectului Florin Sinescu, starea drumurilor din județ este relativ bună, înregistrându-se probleme doar pe raza comunei Ilișești. Acesta a declarat că se acționează pentru decongestionare cu toate utilajele din dotare.

„Într-adevăr, în această dimineață și judetul Suceava se află sub o atenționare meteorologică de cod galben. Începând cu primele ore ale dimineții, înregistrăm o cădere abundentă de zăpadă pe raza întregului județ. Practic, suprafața județului a luat un aspect de iarnă autentică. Sunt câteva probleme punctuale, în special pe DN 17, care leagă județul Suceava de Ardeal, pe raza comunei Ilișești, zona cabanei, unde permanent avem astfel de probleme. Sigur, sunt echipaje de poliție și cei de la Secția de Drumuri Naționale, care intervin și încercăm să decongestionăm traficul acolo. Practic, în acest moment, circulația se desfășoară pe un singur fir și sunt câteva tiruri care au probleme în acea zonă. În general vorbind, în județul Suceava înregistrăm zăpadă pe carosabil de 0,2 cm. După cum am spus, căderea de zăpadă este abundentă și în continuare ninge. Intervenim cu toate forțele și utilajele aflate în dotare, astfel încât să putem să menținem deschise toate drumurile, la nivelul județului”, a explicat Florin Sinescu.

Se pare că atenționarea de cod galben va fi până în ziua de luni, 25 martie, înregistrându-se temperaturi de -12 grade Celsius. Începând cu ora 18.00,  Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie atenționează că județul Suceava va intra sub cod portocaliu. Autoritățile județene sunt pregătite pentru a face față acestuia.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.