Vineri primarul Ion Lungu s-a deplasat în cartierul Burdujeni, pe Dealul Mănăstirii pentru a vedea cum au început lucrările de îngrădire a noului cimitir.

Oficial aceste lucrări au început, astfel că, așa cum anunță edilul, imediat ce se termină lucrările de amenajare se vor da în folosință unităților de cult din Burdujeni, spre administrare.

„Așa cum am spus, o prioritate pentru noi în acest an este de a amenaja un nou cimitir pentru locuitorii din cartierul Burdujeni, aici, pe Dealul Mănăstirii. Am spus, de mai multe ori, că primăria municipiului Suceava trebuie să amenajeze mai multe cimitire în toate cartierele din oraș. De când sunt primar s-a amenajat acel cimitir la „Pacea”, s-a mai amenajat în cartierul Ițcani un cimitir, iar astăzi suntem în cartierul Burdujeni pentru a începe oficial amenajarea cimitirului de aici, pe o suprafață de 2.7 hectare. Ca și capacitate, asta înseamna 2.600 de locuri de veci, în funcție de repartizarea anunțată la conferința de presă, pe unități de cult. Evident, majoritară este Biserica Ortodoxă, însă în funcție de numărul de credincioși, fiecare cult a primit o anume suprafață.

Mi se pare un lucru corect să îl dăm în administrare gratuită, pentru că dacă va fi administrat de primărie, vor fi inconveniente pentru cei care vor avea nevoie de un loc pentru mormânt. Dacă l-am adiminstra noi, ar trebui să vină la primărie, și cheltuielile pentru concesionarea unui loc de veci sunt mai mari, ca atare, prin darea în folosință către unitățile de cult, ele sunt cele care vor și administra aceste cimitire”, a detaliat edilul.

Primarul a anunțat că nu există motive de întârziere, drept pentru care, din această primăvară, cei care vor trece în neființă vor putea fi înhumați aici. Mai mult, primarul a „ucis” speranțele celor care trec regulat pe strada care duce către cimitirul „Eternitatea” susținând că această stradă nu va fi nciodată asfaltată pentru că este prea îngustă. (Oare ce fel de invenție inginerească or pune în practică țările europene care au străzi înguste, cu un singur sens și care nu au probleme cu gropile din astfalt? Cu siguranță edilul nu are cunoștință de aceasta.)

„Eu sper ca într-o perioadă de o săptămână să putem îngrădi acest cimitir, să-l putem borna, să putem trasa aleile de acces, după care să îl putem pune la dispoziția unităților de cult. Din acest an se vor putea înhuma oameni și aici, pentru că este o presiune destul de mare, având în vedere că până acum singurul cimitir din Burdujeni a devenit neîncăpător. Din această seară, aici va fi și pază pentru că riscăm altfel ca acești stâlpi să facă cu ochiul și mâine să nu-i mai vedem. Este un lucru așteptat de cetățenii din Burdujeni, preoții și pastorii au venit de mai multe ori la primărie, au insistat să găsim o soluție și eu zic că am găsit-o și cartierul Burdujeni va avea o soluție, cel puțin pe moment. Mai este și cimitirul «Eternitatea» unde reabilităm drumul în fiecare an, dar din cauză că drumul este îngust și nu se pot face rigolele de scurgere a apei, nu poate fi asfaltat. Dacă nu avem asigurată scurgerea apei, degeaba facem aceste lucrări de asfaltare”, a spus Ion Lungu.

Să sperăm că măcar drumul care duce spre noul cimitir nu va avea de suferit din cauza îngustimii minții sau a drumului.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.