Au început lucrările de amenajare a Laboratorului de Medicină nucleară al Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Laboratorul va fi amplasat în spațiul fostului Ambulatoriul de specialitate, iar potrivit contractului, durata de realizare a lucrărilor este de 45 de zile.

Potrivit managerului Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, laboratorul va fi dotat cu două aparate medicale de înaltă performanță, iar scopul înființării acestuia este de a diagnostica precoce și localiza tumorile primare oculte, de a localiza, stadializa și evalua eficiența conduitei terapeutice în afecțiunile oncologice, pentru realizarea biopsiilor ghidate, pentru evaluarea extinderii bolii înainte de terapia multimodală, dar și pentru evaluare pre și post tratament.

„Cele două aparate cu care va fi dotat laboratorul de medicină nucleară sunt SPECT-CT, care va asigura imagistica tumorală, imagistica non-oncologică și imagistica cardiacă, și PET-CT, care reprezintă tehnica imagistică cea mai sensibilă a fiziologiei, a metabolismului și a căilor moleculare”, a transmis managerul Vasile Rîmbu.

Acesta a precizat și că valoarea aparaturii medicale de înaltă performanță achiziționată și care urmează să fie instalată în Laboratorul de Medicină Nucleară este de 10.495.800 lei, cu TVA.
Menționăm că în anul 2018, în județul Suceava s-au înregistrat 1.787 de cazuri noi diagnosticate cu diferite localizări ale bolii canceroase, rămânând în evidență 10.872 de pacienți.
În anul 2018 s-au efectuat peste 500 de scintigrafii osoase în baza contractului pe care Casa Județeană de Asigurări de Sănătate îl are încheiat cu 2 operatori privați, din Cluj Napoca și Iași, ceea ce reprezintă aproximativ 12% raportat la numărul de cazuri noi înregistrate.
Scintigrafia permite să se decelereze numeroase afecțiuni privind structura cât și funcționarea organelor și unele proce patologice: inflamație, infecție, tumoră, sângerare, acolo unde metodele de diagnostic sunt limitate.
Înființarea acestui laborator este justificată ca necesitate prin numărul mare de pacienți care se deplasează în alte județe pentru această tehnică de investigație care deschide noi perspective de diagnostic în oncologie, în special scintigrafia osoasă și care în același timp permite diagnosticarea unei multitudini de afecțiuni acolo unde investigațiile ecografice, de radiologie convențională, computer tomograf sau RMN nu furnizează informații suficiente.
Investigațiile scintigrafice, tiroidiene, cerebrale, pulmonare, osoase și cea a rinichiului DTPA sunt cele mai răspândite proceduri de diagnosticare a medicinei nucleare.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.