Născut pe plaiuri humorene, tânărul interpret de muzică populară Dănuț Onoiu face parte din categoria artiștilor care au ales să ducă mai departe frumusețea folclorului autentic românesc, nu doar prin repertoriul bine ales cât și prin portul popular, purtat mereu cu mândrie.

Îndrăgitul artist spune că a ales acest gen muzical pentru că în el se regăsește cel mai bine, pasiunea pentru muzică având-o de mic copil.

„Am ales acest gen muzical pentru că în el mă regăsesc cel mai bine. Îmi transmite o multitudine de stări şi până la urmă în muzica populară, în folclor, românul îşi găseşte identitatea în cel mai autentic mod. Pasiunea pentru muzică o am de mic copil. De cântat am început undeva mai târziu, pe la vârsta de 15 ani, descoperit fiind de către doamna Maria Macovei, profesor şi cunoscută interpretă din zona noastră”, a declarat Dănuț Onoiu, pentru SuceavaLive.

Acesta vorbește cu drag și cu un respect deosebit despre familie, părinții acestuia fiind cei care i-au insuflat dragostea pentru muzica populară și folclor.

„În casă la noi se ascultă muzică populară. Tata are o ureche muzicală foarte bună, iar atunci când fac noi înregistrări, lui i le prezint prima dată pentru a îmi aduce criticile constructive şi aproape de fiecare dată îmi sunt de folos. Bunica paternă, Rarița, era o femeie extarordinară. Când era de lucrat, lucra, când era de joc, era de joc. Am fost foarte ataşat de ea. Mi-a făcut copilăria Rai. Pe ea cred că o moştenesc în ale cântatului. Cunoștea foarte multe strigături şi cântece, era sufletul tuturor nunţilor la care participa. Nu de puţine ori, au apelat la ea şi cunoscuţi culegători de folclor de la Bucureşti. Din păcate, am pierdut-o cu un an înainte de a începe eu să cânt şi odată cu dispariția ei am pierdut şi nestematele folclorice cunoscute de ea”, a spus interpretul.

Repertoriul lui Dănuț Onoiu este inspirat de natură, de peisaje, de oameni, în decursul activității sale artistice acesta creându-și propriul stil, atât ca interpretare cât și ca prezență scenică și, după cum spune chiar interpretul, acest aspect contează foarte mult pentru un artist, pentru că îl definește, îl face să fie unic prin modul său de a se exprima publicului.

Prin cântecele sale, artistul humorean se străduiește să aducă în sufletele ascultătorilor de muzică populară frumusețea locurilor de unde vine, trăirile din trecut, dar și dragostea de autentic.

„Muzica populară înseamnă mult pentru mine. Este felul în care pot să-mi exprim anumite trăiri sufleteşti, felul în care pot să transmit emoţie sau să schimb în bine starea sufletească a celui care mă ascultă. Cât despre portul popular, consider că este darul strămoşilor pentru generaţiile care vin, darul pentru noi, haina care ne face mândri ca naţie”, a adăugat Dănuț Onoiu.

Întrebat dacă a încercat să cânte și alte genuri de muzică în afară de cea populară, artistul spune că în general nu îi place să facă lucruri cu jumătăţi de măsură cu toate că i s-a spus că ar avea calităţi vocale care l-ar avantaja să îmbrăţişeze şi alt gen muzical. Astfel, acesta preferă să rămână fidel muzicii populare, cu toate că atunci când este acasă, cântă tot ce îi trece prin minte.

Fiind absolvent al Facultății de Istorie și Geografie, specializarea Geografia Turismului, pentru Dănuț Onoiu călătoriile ocupă un loc important în fruntea pasiunilor sale.

„Îmi place foarte mult să călătoresc, îmi plac plimbările pe munte, mă relaxează, dar iubesc foarte mult și marea. Iar de când am început să cânt mi-am mai descoperit şi altă pasiune: colecţionarea costumelor populare.

Paralel cu activitatea artistică, sunt angajat al Centrului de Informare Turistică din comuna Mănăstirea Humorului, subordonat fiind primăriei din localitate”, a mai spus Dănuț Onoiu.

 

„Din sătucul meu de munte”: un nou material discografic pentru fanii lui Dănuț Onoiu

Pentru această vară, artistul spune că are noutăți muzicale la care trebuie neapărat să filmeze câteva videoclipuri, apoi după perioada nunţilor şi a spectacolelor la care are angajamente, va pleca câteva zile într-un binemeritat concediu.

Fanilor săi, Dănuț Onoiu le pregătește un nou album muzical, înregistrat cu prestigioasa orchestră „Lăutarii” din Chișinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

„La începutul lunii august se va găsi pe piață un nou album, care se va intitula «Din sătucul meu de munte». Acesta cuprinde 16 piese şi împreună cu textierul meu, Gigi Grădinariu din Iaşi, am încercat să găsim teme în care să se regăsească cât mai multă lume. Sunt convins că toţi cei care îl vor asculta se vor regăsi cel puţin într-o piesă. Am muncit mult la acest material discografic şi m-aş bucura să fie primit cu interes de către public”, a mai spus interpretul.

Trebuie spus că primul album muzical al lui Dănuț Onoiu a apărut la începutul anului 2015, se numește „Humorule, apă dulce” și conține 14 piese.

Celor care îi îndrăgesc muzica, Dănuț Onoiu le mulțumește atât pentru aprecieri cât și pentru critici, dar și pentru felul în care este primit la evenimente.

„Le mulţumesc mult pentru felul în care mă primesc la diversele evenimente la care particip.

Mulţumesc pentru aprecieri, critici şi vorbele bune! Mulţumesc pentru faptul că mi-aţi dat aripi să zbor spre bucuria sufletelor dumneavoastră! Să aveţi parte de bucurii şi împliniri”, a conchis interpretul humorean Dănuț Onoiu.

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.