Imediat acestei declarații, alte câteva sute de unități au solicitat și obținut autorizația cu pricina, ridicând procentul la puțin peste 8%, un procent care rămâne, însă la fel de mic. La unison cu această declarație, Primarul Ion Lungu a ținut să prezinte situația chiar mai dezastruoasă (dacă ne luăm după procentaj) a orașului Suceava.
La aceeași conferință de presă de la Primărie, edilul Ion Lungu a declarat tare și răspicat că din toate cele 43 de unități școlare din municipiu, doar 3 au autorizație ISU. Poate fi șocant pentru mulți dintre noi, însă primarul a ținut să menționeze că restul de 40 care nu au autorizație, au fost autorizate ultima dată înainte de 1992. La fel de șocant.
Acest lucru se datorează faptului că doar trei unități de învățământ, în care includem și grădinițele, au înregistrat renovări masive, care necesitau astfel de autorizație din partea ISU.
„Dintre cele 43 de unități școlare din municipiu, doar 3 au autorizație ISU, cele modernizate: grădinițele 1-2-3, Așchiță și Guliver, restul merg pe baza avizului PSI dat înainte de 1992”, a declarat primarul, după ce în toată țara s-a tot discutat pe această temă și s-a descoperit, parcă pentru prima dată, că doar 8% din totalul unităților școlare aveau autorizație ISU.
Mai mult, edilul a ținut să menționeze că de-a lungul timpului, mai multe unități de învățământ au solicitat autorizații ISU, dar că instituția din urmă ar fi transmis că astfel de autorizații nu sunt necesare. „ISU, în urma mai multor solicitări din ultimii ani a motivat că nu este necesară o autorizație ISU”. Printre școlile care au solicitat astfel de documente se numără și Liceul Economic „Dimitrie Cantemir” care primește zilnic mai mult de 1000 de elevi.
Într-o notă mai demnă, Ion Lungu a declarat mândru că tocmai ce a arătat celor de la ISU autorizația pentru clădirea Primăriei, așa cum săptămâna trecută o arătase pe cea a cinematografului Modern.
Lasa un raspuns