În perioada 24 – 31 iulie 2017 salvamontiștii dorneni s-au aflat pe traseele montane din Țara Dornelor pentru identificarea zonelor vandalizate de culegătorii de fructe de pădure.
Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheș, și șeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, susțin că salvamontiștii se confruntă an de an, în această perioadă, cu această situație iar astfel, eforturile acestora de a menține funcționale și accesibile traseele turistice sunt zădărnicite de vandalii care în sezonul estival inundă pur și simplu zonele alpine.
Ultimele distrugeri au avut loc în masivul Giumalău, fiind afectate câteva panouri și săgeți indicatoare. După ce au fost smulse de pe stâlpi, culegătorii de fructe de pădure văzând ca nu sunt din fier le-au abandonat pe teren”
În data de 31 iulie patrula salvamont s-a deplasat în zona Cabanei Giumalău la primele ore ale dimineții pentru a „întâmpina ” grupurile de culegători.
Li s-a adus la cunoștință importanța păstrării intacte a marcajelor și indicatoarelor turistice, precum și riscurile la care se expun în cazul in care vor fi prinși asupra faptului .
În perioada următoare, salvamontiștii vor patrula prin sondaj zonele respective si vor distribui la centrele de colectare a fructelor de pădure INSTRUCȚIUNI SPECIFICE de comportament în zona montană.
Salvamontiștii dorneni solicită ca și turiștii să dea dovadă de simț civic și să semnaleze din timp dacă sesizează fapte antisociale în zona montană. Apelul se poate face prin 112 sau direct către Dispeceratul Național Salvamont 0-salvamont (0725826668).
Lasa un raspuns