Apa potabilă își pierde an de an calitățile naturale prin intense procese de poluare. Din această cauză este necesară monitorizarea apelor uzate evacuate din zonele cu aglomerări umane şi platforme industriale. Înainte de să fie deversate ele care trebuie să fie epurate conform metodologiei.

În 2012 au fost monitorizată lunar calitatea apelor uzate evacuate de 95 agenţi economici potenţial poluatori şi care evacuează în resursele de apă de suprafaţă, din care 41 au ca activitate exploatarea agregatelor minerale, iar 53 de agenţi economici, au fost penalizaţi pentru depăşirea concentraţiilor maxime admise ale poluanţilor din apele evacuate.

Controalele Serviciului de Gospodărire a Apelor au relevat concentraţii mai mari de poluanţi decât normele legale pe râul Siret în zona Huţani, pe râul Suceava la Tişăuti, pe Şomuzul Mare la Dolheşti. Şeful Serviciului, Corneliu Vornicu a declarat astăzi în cadrul şedinţei colegiului prefectural că principalii poluatori, sunt societăţile Acet Suceava şi Fălticeni dar şi agenţii economici din oraşul Bucecea.


Prefectul Florin Sinescu a remarcat faptul că există o potabilitate a apei la nivelul municipiului Suceava, iar calitatea apei poate fi îmbunătăţită. Acesta a continuat și a declarat că ”nu sunt îngrijorări legate de potabilitatea apei. În cazul apelor uzate este un fapt îngrijorător: reuşim să epurăm eficient doar 22% din întregul volum de ape uzate înregistrat la nivelul judeţului”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.