Sala „Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ a găzduit o nouă reuniune din cadrul Campaniei Naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!“, inițiată de Ministerul Românilor de Pretutindeni, minister reprezentat la această întâlnire de subsecretarul de stat Victor Ionescu.
Acțiunea are loc în cadrul celei de-a doua etape din acest an a campaniei menționate, iar noutatea acesteia constă în informarea cu privire la votul în străinătate, înainte de alegerile prezidențiale din această toamnă.

La această acțiune au luat parte oficialități centrale, județene și locale, între care: subsecretarul de stat Victor Ionescu, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Ion Lungu, șeful Cancelariei prefectului, Bogdan Filip, consilierul EURES AJOFM, Carmen Avram, din partea AEP: Eduard Anton, din partea ANTP: Liliana Orza, precum și directorul ITM Suceava, Romeo Butnariu.

Această campanie este menită să îi informeze pe românii din Diaspora, însă, în sala din Palatul Administrativ au fost prezenți doar doi români care locuiesc de ani buni în străinătate, restul celor prezenți fiind reprezentanți ai instituțiilor din subordinea Prefecturii sau Consiliului Județean Suceava.

Unul dintre cei doi suceveni prezenți, originar din localitatea Plopeni, orașul Salcea, dar care locuiește de mai bine de un deceniu la Roma, a declarat că a vrut să se întoarcă în țară, însă copilul cel mic, în vârstă de 14 ani, nu a putut fi înscris la școală, în acest sens, negăsind soluții la IȘJ Suceava.

Celălalt, suceveanul Cristian Pascariu locuiește de 15 ani în Torino. Acesta a precizat că mulți prieteni de-ai săi ar fi vrut să fie prezenți la întâlnire, însă din cauza perioadei în care se desfășoară campania, nu a fost posibil. Cristian Pascariu le-a atras atenția autorităților că astfel de acțiuni ar trebui organizate în prima parte a lunii august, nu spre sfârșit și că ar fi mai utile dacă reprezentanții Ministerului Românilor de Pretutindeni s-ar întâlni cu românii în străinătate, nu în România.
De asemenea, Pascariu le-a spus celor prezenți că pentru ca această campanie să aibă succes, ea ar trebui să fie organizată din poartă-n poartă, întrucât sunt mulți români care nu au acces la internet sau nu știu să folosească tehnologia modernă pentru a se informa online.

O altă problemă importantă pe care suceveanul a adus-o în discuție este legată de modul în care autoritățile române îi tratează pe diasporeni, în preajma alegerilor, dar și în restul perioadei, în care nu este nevoie de voturi, subliniind că: „Statul își aduce aminte de noi doar în preajma alegerilor”.

Subsecretarul de stat, Victor Ionescu, a precizat că ține cont de cele spuse de suceveanul Pascariu, recomandându-i la rândul său să organizeze astfel de întâlniri în Torino, să-l contacteze, iar reprezentanții MPR se vor deplasa acolo, cu „înarmați” cu materiale utile infomării și vor sta de vorbă cu românii din Diaspora.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a informat pe cei prezenți că în cadrul instituției pe care o conduce există și un birou destinat Diasporei, unde oamenii care locuiesc și muncesc peste hotare, pot să-și spună punctul de vedere, să ceară păreri și să găsească soluții.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.