La data de 19 ianuarie 2023, echipe coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, constituite din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită în cadrul secției de oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și au efectuat percheziţii în incinta acestei secții, precum și la domiciliul unei persoane fizice.
La aceeași dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reținerea pentru 24 de ore a unei suspecte, față de care la data de 20.01.2023 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Aceasta este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (64 de acte materiale).
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.
Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că:
Cercetările efectuate până în prezent în cauză au relevat că inculpata, în calitate de medic specialist oncolog la Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în perioada aprilie 2022-19.01.2023, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, a pretins și a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit.
În sarcina inculpatei s-au reținut 64 de acte materiale ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată, din care 62 de acte de materiale au fost comise într-un interval scurt de timp, respectiv în 7 zile lucrătoare consecutive din luna decembrie 2022.
În cursul zilei de astăzi, 20 ianuarie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a înaintat Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
: revista floare albastra = blue : „”_ blue page _ ” de simt ca voi visa frumos ?!*_ article comentarue LA in alt article ___ intr- o frumoasa zi din luna mai o frumoasa studenta la medicina s-a hotarat sa-i arate la una care o fost sefa la dna si s- a refugiat in exterior pentru asi apara cauza ca este in medic bun si ca eminescu exists ! : capitolul I _ e gratuit_ nu costa bani !*:
: capitolul ii _ a purtat president biden masca de protective contra virusului _ da !* dar ursula von der layen _ da !* _ a exist at cu adevarat virusul covid _ da ! ___ ce tare nu-i asa???!:
: medicul trebuie sa cunoasca cauzele ” cancerului ” ? _ da_ isi zise apararea din procesul de constiinta publica _ sa – I lasam sa adica si sa puna pe tabla produsele alimentare precum si celelalte for me care au generated cancerul ca sa putem sa medical spunea in prieten cu care am lansat integrals eminescu dupa revolutie la casa de cultura ( actualul birt din central sucevei)_ de LA subiectiv la obiectiv el arata in respective carticica ca suntem cemancam _ si ca organismul in incercarea de a elimina unele dintresubstante si neputand trece in ceea ce numim ” cancer ” _ adica in sir de process { pentru a car or descriere si rezolvare se dau premii nobel_ nu-i asa domnule palade } !* _ super ca vam demonstrate ! :
: decided cans au trecut de portar si de managerul pus de flutur sau de cine l- o fi pus _ altii _ mai destepti s- or gandit dupa CE le-or pus lucru grav excenta voastra sm sf presedinte all tribunalului de LA gaga bratari electronice LA ” pacienti ” [ …] find proza ultrasd trec CEA dreptul LA intrebarea _ ” cum puteau niste bieti oameni , monitorizati astfel intr- in spital ” de maxima securitate ” sa ajunga in pozitia de tentative de corupere a unui medic ??? : va doresc o zi buna_ pofta _ buna si nu uitati _ incercati sa fit I mai bunk LA suflet _ se apropie pastels !!!*: the end