Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a vorbit despre cei doi subprefecți care vin din Primărie. Acesta a subliniat că îi apreciază pe amândoi, întrucât sunt oameni pregătiți și muncitori. În ceea ce-l privește pe Daniel Prorociuc, primarul Lungu a spus că îi dorește un mandat lung la Prefectura Suceava, întrucât merită o carieră în administrație.
„Vreau să spun că doamna Moraru lucrează de mult timp în Primărie și este o salariată pe care eu o apreciez. Pe domnul Prorociuc îl apreciez la fel de mult. El își dorește să facă o carieră în administrație. Acum el este detașat în funcția de subprefect, să dea Dumnezeu să țină cât mai mult această detașare, însă după încheierea mandatului se va întoarce înapoi la Primărie”, a precizat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Edilul Sucevei a adăugat că este o coincidență că ambii subprefecți vin din interiorul unității administrativ teritoriale sucevene, însă subprefectul propus de PMP a fost stabilit la nivel național, organizația județeană și cea municipală ale PNL neavând nicio contribuție.
„Cei doi subprefecți sunt salariați buni, dar așa a fost destinul să fie amândoi din Primărie. Domnul subprefect Prorociuc este dat de PNL, iar la doamna Moraru nu am niciun merit, întrucât sunt protocoalele de la nivel național”, a explicat edilul Sucevei.
Primarul Ion Lungu a precizat că încă nu știe cine va ocupa locul lui Daniel Prorociuc în Consiliul Local, însă acest lucru va fi decis după ședința deliberativului de joi, 30 ianuarie, când se va vota bugetul Primăriei Suceava pe anul 2020.
Lasa un raspuns