La sosirea echipajelor, ardea acoperişul centralei termice, existând pericolul de propagare la întreaga clădire (P+1). Pe timpul intervenţiei echipajul pompierilor SMURD a acordat primul ajutor medical unor persoane. Marcel M. (38 ani) a avut o plagă tăiată la degetul mare de la mâna dreaptă, iar Nicu Cristian M. (22 ani) şi Roland S. (48 ani) au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon. Ultimul dintre ei a fost transportat la spitalul din Gura Humorului pentru investigaţii suplimentare.
A ars acoperişul centralei termice pe o suprafaţă de 30 metri pătraţi. S-a degradat faţada clădirii, pe 20 metri pătraţi, şi învelitoarea acoperişului, din tablă, pe 30 de metri pătraţi. Incendiul a fost lichidat la ora 22 şi a izbucnit din cauza jarului sau scânteilor provenite din coşul de fum deteriorat. Pompierii su salvat din calea flăcărilor restul clădirii.
Tot sâmbătă, 23 noiembrie, pompierii din Gura Humorului au intervenit cu două autospeciale, pentru pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria unui bărbat din satul Negrileasa, comuna Stulpicani.
Incendiul a fost anunţat prin 112 la ora 0:48 şi a fost lichidat la ora 3:20. Au ars două depozite de furaje, construite din lemn şi acoperite cu tablă, pe o suprafaţă de aproximativ 65 metri pătraţi. Flăcările au afectat şi circa cinci tone de fân. Cel mai probabil, cauza izbucnirii flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Nu s-au înregistrat victime.
Detaşamentul de pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şaru Dornei, a intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu (anunţat prin 112 la ora 0:46) izbucnit la locuinţa Margaretei J., din satul Neagra Şarului, comuna Şaru Dornei.
La sosirea pompierilor, ardea peretele despărţitor dintre bucătărie şi dormitor, existând pericolul de propagare la întreaga construcţie (casă din lemn, acoperită cu şindrilă, construită pe o suprafaţă de aproximativ 70 mp). Au ars trei metri pătraţi din perete şi s-au degradat alţi 10 metri pătraţi. A fost afectat şi tavanul, pe aproximativ doi metri pătraţi. Cel mai probabil, incendiul, care a fost lichidat la ora 2:10, a izbucnit prin efect termic din cauza unei sobe cu acumulare de căldură, supraîncălzită. Nu s-au înregistrat victime iar militarii au salvat restul casei de locut.
Duminică, 24 noiembrie, Garda de intervenţie Gura Humorului a mai fost solicitată să intervină la un incendiu izbucnit în oraşul Frasin, la gospodăria Rodicăi M.
Incendiul, anunţat pe 112 la ora 0:13, a izbucnit la un fânar, construit din lemn şi acoperit cu tablă şi ţiglă, care a ars pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi. Au fost distruse de foc şi circa şapte tone de fân.
Ca şi în cazul intervenţiei pompierilor humoreni de la Negrileasa, cel mai probabil, cauza izbucnirii flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar focul, care a fost lichidat la ora 2:05, nu s-a propagat la vecinătăţi.
Lasa un raspuns