Marți, 7 aprilie, polițiști din cadrul SICE al IPJ Suceava, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Suceava în cooperare cu lucrători din cadrul S.I.C.E. Giurgiu, astfel fiind identificaţi doi suspecţi, care, utilizând terminale mobile și cartele SIM pre pay, au postat anunțuri fictive pe internet prin care ofereau spre vânzare gel dezinfectant, deși nu dețineau asemenea bunuri.

În perioada 13.03.2020 – 17.03.2020, cei doi suspecţi s-au prezentat ca administratorul respectiv agentul de vânzări ai unei societăţi și au indus în eroare persoana vătămată, o societate comercială din Suceava, prezentându-i ca adevărat faptul mincinos că deţin cantitatea totală de 2 130 flacoane cu gel dezinfectant pe care intenţionează să o comercializeze şi urmează să o livreze solicitând plata unui avans în valoare totală de 46.651 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de cei doi suspecţi sub aspectul comiterii infracţiunii de „înşelăciune” , iar în baza probatoriului administrat s-a dispus reţinerea acestora, ulterior fiind plasaţi sub control judiciar, prejudiciul de 47.000 lei fiind recuperat în totalitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.