cEste vorba despre medicii Cătălina Aldea și de Denis Baican, ambii absolvenți ai Facultății de Medicină de la Iași și care au făcut stagii de pregătire în mai multe spitale din Franța
„Suntem la început, dar ne dorim să creștem, să evoluăm frumos și să ne dezvoltăm. Chirurgia toracică, din păcate, la noi în țară se poate efectua doar în clinicile universitare sau în spitalele județene, prin urmare, am considerat Suceava un loc bun în care să ne desfășurăm activitatea și totodată să progresăm. Ne dorim să fie o colaborare frumoasă, mai ales din cauza faptului că, chirurgia toracică nu se poate practica de unul singur”, a declarat Cătălina Aldea.
Medicul Denis Baican a mulțumit conducerii Spitalului Județean Suceava și a spus să speră la dezvoltarea chirurgiei toracice în această unitate spitalicească.
„Mulțumesc conducerii spitalului pentru oportunitatea pe care ne-a dat-o să muncim în acest spital modern și vom face tot posibilul pentru dezvoltarea acestei ramuri chirurgicale aici în Suceava”, a declarat Denis Baican.
Lasa un raspuns