Trei cetăţeni somalezi care au încercat să intre în România, venind din Ucraina, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la PTF Siret, din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, se arată într-un comunicat remis miercuri de Biroul de presă al instituţiei.

Potrivit sursei citate, în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 03:00, poliţiştii au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune două persoane care se deplasau pe jos dinspre frontiera de stat către interiorul ţării, pe direcţia localităţii Băineţ.

Un echipaj mobil s-a deplasat în zonă, ocazie cu care s-a constatat că persoanele în cauză, un bărbat şi o femeie cu un copil în braţe, sunt cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă, motiv pentru care au fost conduşi la sediul sectorului, pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni somalezi, doi adulţi în vârstă de 20 şi 23 de ani şi un minor de 6 luni, care aveau asupra lor documente eliberate de autorităţile ucrainene.

Cei doi tineri au declarat autorităţilor că au trecut frontiera de stat din Ucraina cu intenţia de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar conform acordului de readmisie dintre Comunitatea Europeană şi Ucraina, migranţii au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.