Joi, 4 august 2016, în jurul orei 03:00, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ştefan cel Mare, din oraşul Vicovu de Sus, din cauza vitezei şi a faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, un localnic de 29 de ani, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de podeţ și un gard.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, în urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, precum și a unui tânăr de 26 de ani, din localitate, pasager în autoturism.

Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.