UPDATE 21:57 Staţia de metrou Piaţa Victoriei s-a dovedit neîncăpătoare pentru miile de participanţi la protestul din Bucureşti, care se îndreaptă acum spre casă. Trenurile sosesc in statii la un interval de 6-8-9 minute. Majoritatea calatorilor nu reusesc sa se urce in primul metrou care soseste in statie si nici macar in al doilea […]

 

UPDATE 21:57

Staţia de metrou Piaţa Victoriei s-a dovedit neîncăpătoare pentru miile de participanţi la protestul din Bucureşti, care se îndreaptă acum spre casă. Trenurile sosesc in statii la un interval de 6-8-9 minute. Majoritatea calatorilor nu reusesc sa se urce in primul metrou care soseste in statie si nici macar in al doilea sau al treilea, potrivit Hotnews.

——————————————————–

UPDATE 21:28

Piaţa Victoriei se goleşte rapid, oamenii începând să plece după 4 ore de mărşăluit prin Bucureşti, scrie Hotnews.

———————————–

UPDATE 21:01

Doi foşti miniştri din cabinetul tehnocrat condus de către Dacian Cioloş s-au fotografiat în stradă, printre protestatarii împotriva actualului guvern PSD-ALDE.

Este vorba despre Raluca Prună şi Dragoş Pîslaru, cei care au deţinut portofoliile Justiţiei, respectiv Muncii. Poza de mai jos a fost postată pe contul de Facebook al Ralucăi Prună.

Fotografia postată de Raluca Alexandra Prună.

————————————————————

UPDATE 20:36

Numărul estimat a protestatarilor continuă să crească. Hotnews.ro estimează 40.000 de persoane în Bucureşti, în timp ce Ziare.com avansează cifra de 50.000.

La această oră, oamenii scandează: „ALDE şi PSD – aceeaşi mizerie” în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului.

———————————

UPDATE 19:42

Ziare.com scrie că în Bucureşti s-au strâns în jur de 30.000 de persoane, iar protestele de acum din toată ţara par să le fi depăşit în amploare pe cele de duminica trecută.

Proteste au loc şi în diaspora, la Chişinău, Bordeaux, Bruxelles, Copenhaga, Hamburg, Londra, Paris şi Zürich.

Manifestaţiile sunt paşnice. Oamenii au trecut pe la Ministerul Justiţiei, CNA, Avocatul Poporului, urmând să ajungă în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului.

(sursa foto: Ziare.com)

—————————-

UPDATE 19:34

Jurnalista Emilia Şercan a publicat pe Facebook o imagine cu aglomeraţia de la staţia de metrou Universitate.

Fotografia postată de Emilia Sercan.

————————————

UPDATE 19:22

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună a postat duminică seară pe Facebook două fotografii de la protestul din zona Universităţii din Bucureşti.

„La Universitate, just now”, a scris ex-guvernantul.

Fotografia postată de Raluca Alexandra Prună.

Fotografia postată de Raluca Alexandra Prună.

————————————

UPDATE 19:17

Peste 5.000 de oameni au ieşit la protest în Timişoara, iar cifre similare sunt avansate în cazul municipiului Sibiu, în timp ce la Cluj-Napoca manifestează peste 10.000 de persoane.

Pentru Bucureşti, estimarea Hotnews.ro se referă la 25.000 de protestatari.

——————————-

UPDATE 18:44

In jur de 100 de romani protesteaza in fata Ambasadei Romaniei la Bruxelles.

Manifestanţii din Timişoara (în număr de peste 2.000) au venit cu pancarte pe care scrie „Grindene, cu trupa ta faci de râs Timişoara”. Sorin Grindeanu a fost preşedintele CJ Timişoara înainte să devină premier.

De asemenea, 50 de manifestanti s-au adunat in fata Casei de Cultura din Alexandria. Se scandeaza: „Iesiti din casa daca va pasa!” si „In democratie hotii stau in puscarie!”, informează Hotnews.

În Bucureşti, oamenii au pancarte pe care scrie: „Comunismul n-a murit, este Dragnea travestit” şi „A lipsit un mic efort: toti sa fi iesit la vot”.

————————-

UPDATE 18:17

România TV transmite imagini cu preşedintele USR, Nicuşor Dan, care participă şi la acest protest. Totuşi, spre deosebire de manifestaţia de duminica trecută, acum politicianul nu a mai venit la miting cu propriul copil, în vârstă de câteva luni.

Televiziunea menţionează că, până la acest moment, preşedintele Klaus Iohannis este încă acasă, în Sibiu, oraş în care au ieşit în stradă peste 4.000 de persoane.

————————————–

UPDATE 18:13

Digi24.ro vorbeşte despre 6.000 de manifestanţi care au blocat circulaţia din Piaţa Universităţii. Protestatarii au pornit în marş către Piaţa Unirii şi apoi spre Parlament (Piaţa Constituţiei).

————————

UPDATE 18:02

Oamenii scandează: „DNA să vină să vă ia” şi „PSD – ciuma roşie”. Hotnews.ro estimează 6.000 de protestatari în Bucureşti. La rândul ei, televiziunea Digi24 avansează cifra de 3.000 de manifestanţi.

demonstratie Bucuresti

———————–

Noi PROTESTE au început duminică seară împotriva guvernului PSD-ALDE în Bucureşti şi în alte 22 de oraşe ale ţării, principala nemulţumire fiind legată de proiectele de ordonanţe de urgenţă (OUG) vizând graţierea şi modificări ale Codului Penal.

Localităţile din provincie unde lumea a ieşit în stradă sunt: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Buzău, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Deva, Focşani, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Satu Mare, Alexandria, Turda, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea, informează Hotnews.ro.

In jur de 500 de protestatari s-au adunat după ora 17:00 la fantana de la Facultatea de Arhitectura din Piata Universitatii. Mai sunt cateva zeci pe partea cealalta a bulevardului, in fata Teatrului National. Dinspre statia de metrou Universitate continua sa vina valuri de protestatari. Manifestanţii au stabilit deja ca, la ora 18:00, să plece în marş spre Ministerul Justitiei, Consiliul National al Audiovizualului (CNA) si Guvern.

„Dracnea distruge România” stă scris pe o pancartă a unui protestatar din Bucureşti.

Vor fi proteste si in diaspora, la Chisinau, dar si la BordeauxBruxelles, Copenhaga, Hamburg, Londra, Paris si Zurich, conform Ziare.com.

Puteţi urmări AICI transmisiunea LIVE a manifestaţiei din Capitală.

Despre autor

Postari asemanatoare

One Response

  1. dexter

    ok hai sa dam guvernul jos dar nimeni nu se gindeste ca va fi haos in toata tara dar voi o sa aduceti guvernul PNL lui Iohanis si exista posibilitatea sa se taie din pensii si salarii pt ca se vrea distrugerea si va fi la putere „fascistii lui Iohanis” HITLER 2. HUUUA!!!!! avem o tara de nehotariti.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.