În cadrul unei conferințe de presă organizată la data de 14 februarie 2019 la sediul Palatului Administrativ Suceava, IPJ Suceava a lansat un amplu Program de prevenire a accidentelor rutiere la nivelul județului cu derulare până la finele anului 2019. Pe lângă activitățile preventive, de informare și responsabilizare, conducerea IPJ Suceava a atras atenția și cu privire la adoptarea de către polițiști a unei atitudini intransigente față de orice încălcare a legii. Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.

Din păcate, în ultimele două zile doi bărbați au ajuns în arestul IPJ Suceava pentru infracțiuni la regimul rutier.

 

La 15.02.2019, în jurul orei 04.24, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe raza localității a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, dar unul dintre autoturisme se află pe calea ferată.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Transilvaniei din localitate, pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și a lipsei de experiența în conducere, un minor de 17 ani din comuna Poiana Stampei, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care circula regulamentar, după care, a fost proiectat pe calea ferată, circulația trenurilor fiind oprită pentru aproximativ o oră, întrucât a fost pusă în pericol siguranța traficului feroviar.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar autoturismul i-a fost încredințat de un tânăr de 22 de ani din Dorna Arini, proprietar al vehiculului.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 17 ani fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „distrugere”, iar tânărul de 22 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de „încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Totodată, minorul de 17 ani a fost reținut pentru 16 ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru stabilirea unor măsuri preventive.

La 16.02.2019, în jurul orei 16.10, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a identificat pe DN 17 din comuna Vama, un autoturism staționat, iar ulterior pe conducătorul auto, un bărbat de 31 de ani din orașul Frasin, ce prezenta leziuni la nivelul feței și se deplasa pe jos și care, a refuzat să se legitimeze și să fie supus unui control corporal, motiv pentru care a fost încătușat, asupra acestuia fiind identificate actele și cheia autoturismului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
Conducătorul auto a fost transportat la spital însă acesta a refuzat acordarea de îngrijiri medicale și ulterior, recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei” ce va fi soluționat procedural.
Conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la 17.02.2019 să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria C-lung Moldovenesc în vederea stabilirii unei măsuri preventive.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.