Luni, 5 martie, în jurul orei 23:15, în timp ce executa activități de patrulare pe DJ 209D din comuna Șerbăuți, o patrulă din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, a observat un autoturismul înmatriculat în străinătate al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție, a virat imediat la stânga și a oprit pe podețul unui imobil.

Conducătorul auto a fost identificat  de polițiști ca fiind un localnic de 39 de ani, care emana halenă alcoolică și care a declarat faptul că, înainte de a conduce autoturismul, a consumat băuturi alcoolice la un bar din localitate.

În aceste împrejurări, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, însă aceasta nu s-a putut efectua până la final, deoarece cel în cauză a refuzat, fapt pentru care, a fost condus la spital,  unde, a refuzat şi prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.