Mihail Valeriu Terceanu, judecătorul de la Tribunalul Bucureşti care se ocupă de dosarul Colectiv, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea din funcţie prin pensionare. Mihail Valeriu Terceanu este fostul soţ al judecătoarei Geanina Terceanu, condamnată în luna februarie la 7 ani de închisoare pentru că ar fi primit mită de la Ioan şi Victor Becali.
Plenul CSM va lua marţi în discuţie cererea de pensionare depusă de Mihail Terceanu. Dacă CSM va admite cererea de pensionare a lui Terceanu, dosarul Colectiv va fi repartizat unui alt judecător de la Tribunalul Bucureşti, iar procesul ar putea fi reluat de la zero.
„Este și obligatoriu, chiar. De la zero înseamnă că se începe chiar de la citirea actului de sesizare, probe, tot ce s-a făcut se ia de la zero, audieri, tot”, a declarat avocata Alice Drăghici.
Lasa un raspuns