Tribunalul Bucureşti a decis să trimită la DNA dosarul în care primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, este acuzată de corupţie, judecătorii constatând neregularitatea actului de sesizare a instanţei.

„În baza art.346 alin.1 şi 3 lit.a Cpp restituie cauza la Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DNA Secţia de Combatere a Corupţiei constatând neregularitatea actului de sesizare a instanţei care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii cu privire la inculpaţii Preda Radu Cosmin, Popescu Elena Daniela şi Vasilescu Lia Olguţa”, se arată în hotărârea instanţei.

Decizia a fost luată după ce, pe 20 septembrie, tribunalul a declarat ca nule mai multe probe strânse de anchetatori în acest dosar, respectiv declaraţiile date de trei martori în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară, deoarece aceştia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum şi o declaraţie dată de denunţătorul Ionuţ Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguţei Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare. Procurorii au avut la dispoziţie cinci zile să comunice instanţei dacă retrag dosarul în vederea refacerii urmăririi penale sau aleg să continue judecarea procesului.

„Menţine dispoziţiile încheierii de şedinţă din data de 20.09.2016 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară şi anume: în baza art. 345 alin. 2 Cpp raportat la art. 282 alin.1 Cpp şi art.102 alin.3 Cpp, cu referire la art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constată nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata Vasilescu Lia Olguţa, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare. Exclude actele de urmărire penală efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară fără a avea delegarea procurorului de caz şi anume: declaraţiile martorilor Selavartea Constantin, Vlăsceanu Ion, Miereanu Gabriela şi denunţul (declaraţie) formulat de Pârvulescu Ionuţ Cosmin la data de 07.03.2016. Exclude proba constând în interceptarea convorbirii ambientale dintre Vlăsceanu Ion şi Pârvulescu Ionuţ din data de 19.02.2016, aceasta fiind obţinută în mod nelegal”, se mai spune în hotărârea tribunalului.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de DNA.

Lia Olguţa Vasilescu a fost trimisă în judecată pe 19 iulie, fiind acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni).

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.