Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit în această dimineață pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la două autoturisme aparţinând unei societăţi comerciale, parcate într-o curte particulară, din comuna Ipoteşti.

La sosirea echipajelor, ardeau cele două autoturisme, cu focare diferite şi cu o distanţă între ele de aproximativ 3 metri, existând pericolul de propagare la alte două autoturisme şi la casa de locuit aflată în imediata apropiere.

Primul autoturism a ars în proporţie de 85%, iar cel de-al doilea, în proporţie de 60%. Au mai ars materiale, accesorii şi alte bunuri aflate (depozitate) în interiorul maşinilor. Cele două maşini aflate în pericol, parcate în apropiere, au fost afectate de căldură şi li s-au degradat vopseaua şi o parte din accesoriile auto (ornamente, sisteme de semnalizare etc.).

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii militari au salvat cele două maşini şi locuinţa proprietarului.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.