Senatorul Gavril Mîrza candidează din partea USL pentru funcţia de deputat în colegiul nr. 3. Una dintre priorităţile domniei sale, dacă va ajunge deputat, va fi retrocedarea terenurilor de sub luciu de apă .

La Moara Gavril Mîrza a precizat că în calitate de deputat va susţine modificarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii, precum şi alte măsuri ce se impun în vederea retrocedării către persoanele îndreptăţite a terenurilor de sub luciu de apă. Mîrza continuat spunând  că va susţine contrucţia unei grădiniţe cu program normal în satul Moara Nica, extinderea reţelei de alimentare cu energie electrică a caselor din satele Bulai şi Moara Nica, finalizarea bisericii din localitatea Liteni – Moara şi construcţia reţelei de alimentare cu apă potabilă în Moara Nica şi Moara Carp.

“Am încheiat campania electorală în Moara, o comună care poate avea alt destin, care este în imediata vecinătate a Sucevei şi care se poate dezvolta concomitent cu municipiul reşedinţă de judeţ. Aici se pot construi acele depozite de înmagazinare a produselor agricole, astfel încât acestea să poată fi transportate mai uşor către hypermaketuri. Consider că oamenii din Moara merită mai mult, motiv pentru care voi susţine proiectele necesare pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor din comună”, a spus Gavril Mîrza.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.