Conducerea primării Iacobeni a inaugurat ieri două investiții importante pentru comunitate. Vorbim despre „Casa Națională”, un simbol pentru comunitatea din Iacobeni, precum și de „Stația de epurare”.

Casa Națională din IacobeniEvenimentul a adunat în cocheta clădire cetățeni din comună care s-au declarat încântați de noul obiectiv construit în comunitatea lor. Ceremonia a început cu slujba susțiuntă de un sobor de preoți în frunte cu Mihai Argatu, cel care a povestit celor prezenți istoria „Casei Național”.

Angelica Fădor, primar al comunei Iacobeni, a vorbit despre efortul depus în implementarea celor două obiective, de care localitatea avea mare nevoie.

„Este un moment deosebit pentru noi, deoarece avem două investiții pe care noi ni le-am dorit de mult timp și iată că acum au prins contur. Mă refer atât la rețeaua de canalizare, cât și la stația de epurare. Acestea ne-au creat multe probleme deoarece aveau o uzură de 35 de ani, iar rețeaua de apă se afla într-o stare avansată de degradare. Astăzi, ne bucurăm că, în sfârșit, rețeaua de canalizare, cât și cea de apă, stația de epurare și cele două stații de pompare funcționeaza foarte bine și aduce poate un strop de mai bine în viețile noastre”, a declarat Angelica Fădor.

Stația de epurarePrimarul a menționat că toate acestea s-au putut realiza în urma proiectului inițiat în luna martie a anului 2012 și nu ar fi fost posibile fără implicarea senatorul Gheorghe Flutur, pe atunci având funcția de președinte al Consiliului Județean, și a deputatului Dumitru Pardău, care, de fiecare dată au fost alături de primar atunci când investițiile s-au împotmolit.

„Odată cu rețeaua de canalizare, din fondurile proprii ale primăriei Iacobeni a fost schimbată și întreaga rețea de apă.  Suntem încântați că astăzi inaugurăm și Căminul Cultural, care a apărut ca și inițiativă a românilor din Iacobeni de a avea propria «casă». Din acest motiv Cămiul Cultural poartă denumirea de casa «națională». Într-adevăr, ea este mică și vreau să știți că este foarte primitoare și vreau ca fiecare să se bucure de ea, deoarece ea este realizată pentru locuitorii din Iacobeni”, a conchis Fădor.

Președintele PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a fost unul dintre cei care au pus umărul la ridicarea „Casei Naționale” din Iacobeni.

Gheorghe Flutur și Angelica Fădor„Vreau să felicit mai întâi primarul de aici pentru toate realizările din această comună. Vreau să o felicit pe Angelica și sa o îndemn să nu se oprească aici. Faceți un pas mare spre civilizație și când spun asta mă refer la ABC-ul civilizației: apă, canalizare, școală modernă, cămin cultural. Dau filmul înapoi și pot să vă spun că, Angelica n-a fost un primar foarte comod pentru mine, pentru că tot timpul avea nevoie de ceva și tot timpul își dorea să investească. Am fost și sunt un susținător al pasului spre civilizație, de aceea vom face în continuare și mai multe lucruri frumoase pentru comuna Iacobeni”, a declarat senatorul Gheorghe Flutur.

Prezent la eveniment, deputatul Dumitru Pardău, a declarat că a avut o colaborare deosebită cu primarul acestei comune, Angelica Fădor.

„S-au întâmplat foarte multe lucruri bune în Iacobeni și cred că, pentru acest lucru trebuie să fiți felicitați dumneavoastră, locuitorii acestei comune, precum și primarul de aici. Sper ca prin ceea ce ați reușit să faceți până acum și prin ceea ce veți va face de acum în colo, nivelul de trai în comuna Iacobeni să crească”, a spus deputatul PNL, Dumitru Pardău.

Odată cu inaugurarea acestui Cămin Cultural, la etaj se va inaugura și o expoziție permanentă de artă contemporană. Expoziția are loc datorită colaborării dintre Primăria Iacobeni și Asociația Liviu Suhar, a profesorului universitar doctor Liviu Suhar, cetățean de onoare al comunei Iacobeni.

Angelica Fădor a mai precizat că în cadrul taberei anuale de pictură și desen, la evenimentul ce va avea loc în vara acestui an la Iacobeni, pictori renumiți din întreaga țară și străinanate vor picta doar peisaje din localitate, pe o perioadă de zece zile.

Cel de-al doilea obiectiv realizat în mandatul primarului Fădor, rețeaua de canalizare și stația de epurare, deservește comunitatea din Iacobeni. Au fost realizate două stații de pompare automate, o rețea de canalizare de 2.793 ml, au fost făcute subraversări și apărari de mal, la care s-a adăugat refacerea trotuarelor cu pavele.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.