Pe 8 aprilie se sărbătoreşte Ziua internaţională a romilor, o dată aleasă după organizarea primului Congres al romilor de pretutindeni, care s-a desfăşurat la Londra în 1971.
Roata cu spiţe „chakra“ a fost adoptată atunci ca simbol al etniei romani. Tot atunci a fost adoptat, ca Imn internaţional al romilor, cântecul „Gelem, gelem”. În versiunea de atunci, cântecul era al cântăreţei şi actriţei Olivera Vuco, din cunoscutul film iugoslav al anilor ’60 „Am întâlnit şi ţigani fericiţi“. Tot în 1971 a fost adoptat şi steagul internaţional al romilor. Steagul are jumătatea de jos verde – simbol al câmpurilor înverzite şi jumătatea de sus albastră – simbol al cerului senin. La mijlocul steagului este o roată, care simbolizează soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu spaţiul originar, al Indiei.
De atunci, au avut loc mai multe congrese mondiale ale romilor, având ca scop standardizarea limbii romani, obținerea de compensații pentru suferințele din al doilea război mondial, imbunătățirea situației educaționale, revendicarea drepturilor civile ale romilor, păstrarea culturii și limbii romani. Minoritatea romă din România (romi uneori scris și rromi, cunoscuți popular și ca țigani roma – în limba romani) constituie unul dintre grupurile etnice minoritare cele mai mari din România Primul document care atestă o prezență țigănească pe pământ românesc este actul emis în 1385, de Domnul Țării Românești, Dan I, prin care acesta dăruiește Manastirii Tismana un domeniu, pe care trăiesc și 40 de sălașe de țigani robi.
Nicolae Iorga era convins că rromii veniseră odată cu invazia mongolilor din 1241-1242. După ce tătarii s-au retras, țiganii au rămas ca robi, in curțile boierești sau pe domeniile mânăstiresti. Robia în țările române se referă cu precădere la situația persoanelor de etnie romă, aflați în stare de robie pe teritoriul Principatelor Române. Robia este desființată la jumătatea secolului al XIX-lea, ca o consecință a campaniei purtate de tinerii revoluționari care au adoptat ideile liberale ale iluminismului. În februarie 1856 se elibera ultima categorie de robi din Ţara Românească, cea a ţiganilor aflaţi în proprietatea particularilor, prin ”Legiuirea pentru emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti”. Cu doar câteva luni înainte de această dată o lege similară se dăduse şi în Moldova.
Robia romilor a fost desfiinţată în Moldova la 23 decembrie 1855 de domnitorul Grigore Ghica Vodă, iar la 20 februarie 1856 domnitorul Barbu Ştirbei a decretat dezrobirea romilor în Ţara Românească. E cunoscut faptul că boierii români practicau ius primae noctis, un „privilegiu”prin care se permitea ca atunci când avea loc pe moşie o nuntă ţigănească, boierul să aibă dreptul de a se culca primul cu mireasa, înaintea mirelui, în noaptea nunţii. n noiembrie 1940, Ministerul de Interne, la recomandarea Ministerului Sănătății, interzisese ţiganilor “nomazi” deplasarea, pe motivul că transmit tifos.
Anul următor, un recensamânt secret număra 208.700 de ţigani, despre care se spunea ca ar contamina “rasa românească”. Deportarea rromilor s-a inceput prin confiscarea bunurilor,prin Centrul national de românizare. Apoi s-au rationalizat alimentele iar ţiganii “amorali” au fost expediati la munci publice in Transnistria. Ţiganii “nomazi” au fost primii atinsi de persecutii.
Presedintele Consiliului de Ministri a ordonat deportarea lor in Transnistria, pe șatre. O altă categorie, “semi-nomazii”, au fost si ei selectati pentru deportare.
Decesul prin inanitie nu era rar, distributia alimentara fiind insuficienta. Tifosul i-a atins pe mii dintre deportati. In timpul iernii 1942 – 1943, 3-4.000 de ţigani au murit de tifos.
Comisia română care a studiat victimele Holocaustului a estimat că circa 36.000 ţigani ar fi murit in Transnistria, dar alte estimari propun o cifră cu mult mai mare.
Joia din Săptămâna Luminată este temută în popor. I se mai spune și „Joia rea”. Și asta pentru că ar fi, potrivit credințelor, o zi răzbunătoare, nefastă, necurată, dacă nu este respectată cum se cuvine. Lumea îi mai spune și Joia Verde, pentru că de ea depinde dezvoltarea recoltelor și renașterea naturii. Pe de altă parte, în lumea rromilor, e zi de mare sărbătoare, fiind celebrate, cu fastul caracteristic „Paștile țigănești”.
Ca să nu ai parte de probleme, nu se spală şi nu se albesc rufele. Nu se lucrează la câmp, ca să nu crească iarbă pe unde nu trebuie. Nu e bine să pleci la drum, căci se spune că există risc mare să te rătăcești. Cine muncește în această zi sărăcește. Nu se face nimic și pentru a ține departe tunetele, trăsnetele, grindina și vijeliile. De vreo 70 de ani încoace, rromii din România sărbătoresc în Joia Verde. Totul a plecat de la grupul ursarilor, din care se trag mulţi dintre lăutari. Dat fiind că la sărbătorile româneşti ei erau cei care dădeau tonul petrecerii, cântându-le mesenilor, şi-au inventat propria petrecere pascală, în joia din Săptămâna Luminată.
La origini, sărbătoarea vine din satul Gulia, din județul nostru, unde Sfatul Bătrânilor a încuviinţat-o. Deşi i se spune Joia Verde acestei zile şi în tradiţia românească, acest nume vine, după obiceiul rrom, de la poiana înverzită în care se ţine petrecerea pascală, cu bucate dintre cele mai alese, cu joc şi voie bună. Este un prilej de revedere a tuturor rudelor, din ţară şi din străinătate, prezente negreşit la marele eveniment.
La fel ca şi Sfintele Paşti, aceste momente fac ca sărbătoarea să fie una a bucuriei şi a regăsirii celor dragi. Nimeni nu munceşte, că să se ţină la distanţă toate relele, se îmbracă haine noi, cele mai frumoase şi se petrece până-n zori. Deşi costumele tradiţionale ţigăneşti au cam fost înlocuite cu haine de firmă şi rochii preţioase, încă se mai păstrează obiceiul farmecelor de legat cununii în această zi. Tot acum se fură fetele frumoase de către viitorii lor soţi. Şi, cum Sfatul Bătrânilor încă are un cuvânt de spus în comunitate, fiind vremea împăcărilor şi a curăţirii sufletului, tot acum se încearcă şi medierea unor conflicte din familii.
Lasa un raspuns