După ce întreg județul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la decizia prefectului județului Suceava de a se susține toate examenele practice la școala de șoferi în municipiul Suceava, reprezentanții școlilor de șoferi din teritoriu au luat atitudine.

Astfel,  aceștia au solicitat o întrevedere la  conducerea Prefecturii Suceava, fiind primiți, miercuri 1 noiembrie, de subprefectul județului Silvia Boliacu și nicidecum de către prefectul județului, și asta pentru că, aceasta se află taman astăzi în „concediu de odihnă”.

Reprezentanții școlilor pentru conducători auto din cele 4 localități au înaintat Prefecturii și câte un memoriu, în care atrag atenția asupra efectelor modificării anunțate. Ei menționează că desfășurarea  probei practice doar în municipiul Suceava va  afecta negativ, în  plan financiar și social, cursanții, instructorii, școalile și familiile. Șefii școlilor de șoferi din toate cele 4 localități ale județului spun că  există mai multe impedimente în urma modificării centrului de examinare:  cheltuieli mai mari pentru un consum mai mare  de carburanți,  pentru deplasările la Suceava în vederea instruirii și prezentării la examen, absențe de la orele de curs ale cursanților care frecventează cursurile liceale, învoiri de la serviciu ale cursanților care lucrează în câmpul muncii. La acestea se adaugă aglomerarea zilnică a municipiului Suceava prin prezența unui număr de circa 300 de autovehicule ale școlilor de șoferi din județ.

Reprezentanții școlilor de șoferi din cele patru localități solicită conducerii Prefecturii să analizeze situația și să dispună.

 Amintim că, potrivit unui proiect de ordin al Prefectului Mirela Adomnicăi, examinarea la proba practică de traseu a candidaților care solicită obținerea permisului de conducere se va efectua numai în municipiul reședință de județ, începând cu data de 1 ianuarie 2018. Totodată, conform ordinului, candidații care la această dată sunt deja programați în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului  de conducere în localitățile menționate  vor fi anunțați, de către conducerile școlilor de conducători auto, cu privire la  locația unde se va desfășura aceasta,  la data  la care sunt programați.

Totodată, readucem la cunoștință faptul că mai  mulți primari din județ au declarat că foarte multe persoane ajung la primărie și li se plâng din cauza aceluiași subiect.

One Response

  1. Alphabet

    Stimate domn/doamna,vericine vei fi fiind dumneata! Este absolut penibil sa scrii articole la un jurnal,fie el si virtual,si sa nu stii ca in limba romana exista substantive defective de gen,cum ar fi : medic,ministru,prefect,altele… Daca nu ai ureche sau talent,mergi mai bine la cules capsuni sau hasmatuchi,lasa-ne in pace,si asa suntem striviti de subcultura telefonului mobil si a tabletei!
    Cum sa scrii „prefecta”???
    Publicatia dvs.,dupa ce a cazut la pace cu prim-secretarul CJ al PDL,domnul Flutur,geme de ineptii si de balosenii care sugereaza un duios pupinkurism traditional,in care stiinta de carte este optionala…

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.