Radu Țincu, medic primar ATI la Spitalul Floreasca, a explicat că putem fi purtători de SARS-CoV-2 chiar și după vaccinarea împotriva COVID-19, boala produsă de virusul respectiv, motiv pentru care va trebui să purtăm măști de protecție o perioadă de timp.
Într-un interviu la postul B1TV, medicul a atras atenţia că, deși vaccinul creează anticorpii necesari pentru a împiedica virusul să mai infecteze celulele organismului, el poate fi prezent în corp și l-am putea transmite celorlalți pentru că încă „nu există un grad de imunizare colectivă care să permită tuturor să se apere împotriva infectării cu acest virus”.
Referitor la declarația epidemiologului american Anthony Fauci, care afirmase că vaccinul ne apără de boală, nu de purtarea virusului în sine, Radu Țincu a explicat: „Trebuie explicat un pic ca să înțelegem care este diferența dintre cele două. Sigur că noi intrăm în contact cu virusul, el ajunge la nivelul porților de intrare, este vorba de cavitatea nazală și de aici coboară la nivelul căilor respiratorii, unde va infecta celulele și se va multiplica. Aceasta este, dacă vreți, fiziopatologia infecției.
În momentul în care avem anticorpi, acești anticorpi vor bloca acea proteină Spike de suprafață și virusul nu se va mai putea atașa de celulele umane și nu le va mai putea infecta, astfel încât virusul este în organismul nostru, dar el nu mai are capacitatea să infecteze celulele și să se multiplice în interiorul celulelor noastre.
Acest lucru este și explicația pentru care în acest moment, după ce ne-am vaccinat, va trebui să mai purtăm o perioadă de timp măști de protecție, pentru că putem fi purtători ai virusului SARS-CoV-2 la nivelul cavității nazale, îl putem răspândi și transmite celorlalți pentru faptul că nu există un grad de imunizare colectivă care să permită tuturor să se apere împotriva infectării cu acest virus”.
Întrebat cât timp crede că va mai fi nevoie de purtarea măștii de protecție, Radu Țincu a afirmat: „Din punctul meu de vedere, cred că măsurile restrictive vor putea fi ridicate progresiv în momentul în care atingem un grad de imunizare colectivă de peste 70%. Tot științific, știm faptul că dacă avem un grad de imunizare de turmă, care să cuprindă 70% din populația unei comunități, transmiterea virusului în comunitate este aproape absentă.
În momentul acesta, dacă mergem pe ideea că vom finaliza campania de vaccinare în luna septembrie, probabil că, începând cu luna octombrie-noiembrie a acestui an, cel mai probabil aceste măsuri vor fi retrase progresiv, însă pentru acest scenariu este necesar ca această campanie de vaccinare să poată fi finalizată în luna septembrie a anului 2021”.
Lasa un raspuns