Bucovina nu este o zonă geografică, Bucovina este o stare de spirit pe care o simt toți locuitorii județului Suceava, indiferent dacă localitățile lor au aparținut Regatului sau Bucovinei mamă.

Biserica „Sfântul Simion” din Suceava (cunoscută și sub numele de Biserica Turnul Roșu, din cauza clopotniței care este de culoare roșiatică) este un lăcaș de cult armenesc din municipiul Suceava, a cărui construcție datează din anul 1513. Ea se află la capătul din sus al Străzii Armenești, pe Strada I.G. Sbiera (fostă George Enescu) nr. 51, formând împreună cu Biserica „Sfânta Cruce” (construită în 1521) un ax care definește vechiul nucleu de locuire a armenilor.

Ansamblul bisericii „Sfântul Simion” a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, elaborată în anul 2004. El este format din două obiective: Biserica „Sf. Simion” – datând din secolul al XVI-lea și Turnul clopotniță – datând din anul 1551.


O comunitate armenească s-a stabilit pe teritoriul Sucevei încă de la începutul secolului al XIV-lea. Numărul armenilor din Moldova a crescut numeric în acel secol, ei ocupându-se cu comerțul și meșteșugurile. Armenii și-au construit case în zona care poartă astăzi numele de Strada Armenească, care se întinde între Biserica “Sf. Cruce” (de lângă Autogara Suceava) și Biserica “Sf. Simion”.

Tot atunci au început să-și organizeze și viața religioasă. Ei și-au construit biserici și mănăstiri cu specificul caracteristic tradițiilor și credinței poporului armean. Într-un act emis la 18 august 1388 de catolicosul Teodoros al II-lea al Ciliciei (1382–1392), armenii din mai multe orașe, între care și cei din Suceava (Ciciov) sunt supuși jurisdicției scaunului episcopal de Liov.

Printr-un hrisov domnesc din 30 iulie 1401, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a consfințit înființarea primei Episcopii armene din Moldova, cu reședința la Suceava, în fruntea acestei eparhii fiind instalat episcopul armean Hovhannes. Astfel, bisericile armenești din Moldova au fost scoase de sub jurisdicția episcopului armean din Liov.

În lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae, scrisă în perioada 1714-1716 în limba latină, cărturarul Dimitrie Cantemir afirmă că armenii din Principatul Moldovei aveau deplină libertate de credință, iar bisericile lor erau la fel de mari și de împodobite ca și bisericile ortodocșilor. „Armenii se socotesc supuși, la fel ca și târgoveții și neguțătorii din alte cetăți și târguri ale Moldovei și plătesc domnului aceeași dajdie. Ca și papistașii, ei au biserici tot atât de mari și la fel de împodobite ca și bisericile dreptcredincioșilor și își urmează slobozi legea lor.”

Călătorul armean Simeon Lehați care a vizitat Suceava în 1608 nota în jurnalul său de călătorie că a găsit la Suceava “trei biserici de piatră (Sf. Cruce, Sf. Simeon și Sf. Treime) și două mănăstiri tot din piatră, foarte frumoase, una în apropierea orașului (Zamca) și cealaltă la o depărtare de două mile (Hagigadar)”.
Biserica “Sf. Simion” din Suceava face parte din complexul de monumente armenești din Suceava. Ea a fost construită în anul 1513 de către înfloritoarea comunitate armeană a locului, ctitor fiind armeanul Donig (sau Donik), suferind de-a lungul timpului o serie de transformări. La această biserică se păstrează o piatră de mormânt, datată 1573, având o inscripție gravată care spune că “acesta este mormântul preotului Hovhannes, protopopul bisericii, care este fiul lui Donig, ctitorul bisericii Sf. Simeon”. 

În perioada domniei lui Ștefan Rareș (1551-1552) s-a manifestat un spirit de intoleranță la adresa armenilor. Vrând să facă uitat numele fratelui său, fostul domnitor Iliaș Rareș (1546-1551), care trecuse la mahomedanism, Ștefan Rareș a încercat să impună credința ortodoxă locuitorilor de altă religie din Moldova, cei care au refuzat fiind persecutați ca eretici. După cum consemnează cronicarul Grigore Ureche, “(…) biséricilor s-au arătat cu dumnezeire mare, ca să poată stinge numele cel rău al frăține-său. Și ca să nu să vază ceva că este răsărit de la pravoslavie, toți eriticii din țara sa vrea, au să-l întoarcă, să fie la o lége, au să iasă din țară. Pre arméni, pre unii din bună voie, cu făgăduințe umplându-i, pre alții cu sila i-au botezatu și i-au întorsu spre pravoslavie, mulți din țară au ieșitu la turci și la léși și printr-alte țări, vrându să-și ție légea sa. Cu aceasta vrându Ștefan vodă să astupe faptele frăține-său, de lucruri ce făciia, cu nevoință siliia.”  În ziua Adormirii Maicii Domnului, domnitorul a poruncit ca toate bisericile armenești din Suceava, Botoșani, Roman, Huși etc. să fie dărâmate sau închise, să fie confiscate vasele și veșmintele liturgice, să fie arse cărțile bisericești și să fie prinși episcopul armean, cu reședința la Suceava, împreună cu preoții.  Cântul de jălire al diaconului Minas din Tokat (secretarul episcopului armean din Liov) spune că din porunca voievodului sus-menționat toate bisericile și mănăstirile armenilor din Suceava au fost dărâmate cu tunurile și arse și distruse până la temelie. La scurtă vreme, lăcașurile de cult armenesc din Suceava au fost refăcute.

În anul 1551 a fost construit turnul-clopotniță, iar la sfârșitul secolului al XVI-lea, în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606), clădirea bisericii a fost refăcută de către un oarecare Simion (în armeană Șima), de unde a venit și denumirea bisericii. Biserica este închinată Sf. Simion Dzerun (Simion cel bătrân).  Istoricul Gheorghe Balș presupunea că vechea construcție a dispărut.

Lucrări de reparații ale bisericii s-au efectuat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de către soții Hadzi: Christea Gr. (1855-1928) și Mathilde Chr. – născută Ibrăileanu (1868-1920). De asemenea, ei au donat cimitirul aflat în curtea bisericii pentru comunitatea armeană din zonă. În semne de răsplată a actelor de binefacere săvârșite, cei doi soți Hadzi au cerut ca preoții acestei biserici să se ocupe de îngrijirea mormintelor unde au fost așezați după ce au decedat. În jurul bisericii s-au găsit pietrele de mormânt ale preoților care au slujit acolo.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în jurul acestei biserici se afla un cimitir armenesc care a fost mutat ulterior înspre Mănăstirea Zamca. În acei ani, în această biserică se slujeau parastase, precum și liturghia în fiecare zi următoare unei sărbători mari.

Reparațiile efectuate în 1925 au modificat parțial construcția. Astfel, turla naosului se sprijinea inițial pe stâlpi de stejar, dar reparațiile n-au ținut cont de vechiul sistem de construcție și golurile rămase prin scoaterea stâlpilor au fost zidite. În anul 1926 a fost pusă o piatră de mormânt soților Hadzi care au refăcut biserica.

 

Biserica „Sfântul Simion”

 

Biserica “Sf. Simion” din Suceava a fost folosită ca biserică de cult până în anul 1969 când, din cauza gravelor fisuri și a împuținării comunității armene, a fost închisă. După închiderea bisericii, mormântul soților Hadzi a fost profanat de către persoane necunoscute care au crezut că găsesc podoabe de aur sau nestemate. Sicriul lor este făcut din fier simplu, neconținând podoabe de preț. Ca urmare a actelor de profanare, preotul comunității armene a dispus ca intrarea în mormânt să fie sudată. “Așa cum am intrat eu, au intrat și alții, mulți oameni ai străzii, au spart mormântul săracilor Hagii, au crezut că găsesc cine știe ce minuni, aur, nestemate. Nu aveau ce găsi în mormântul lor, sicriul nu era făcut din aur, nici măcar din cupru, ci din fier simplu, dar până nu am sudat intrarea nu s-au liniștit. Mai ales după 1990, numărul vagabonzilor care intrau acolo era tot mai mare, găseam a doua zi haine rupte, sticle și mizerii”, povestea în 2005 preotul Azad Mandalian, parohul bisericilor armenești din Suceava.

Cutremurele din anii 1977 și 1990 au provocat noi distrugeri, iar zidurile bisericii și altarul s-au crăpat. Ca urmare a adăugirilor efectuate în decursul timpului, părțile bisericii nu făceau corp comun, pronaosul era separat de naos și altarul de naos, iar turla se afla în pericol de a se prăbuși în interior ca urmare a slăbirii structurii de rezistență. Timp de mai mulți ani nu s-a luat nici o măsură de consolidare și restaurare, cu toate că biserica a fost propusă în fiecare an Ministerului Culturii pentru intervenții de urgență.

În urma unui protocol cu Episcopia Armeană Gregoriană din București, clădirea bisericii a fost dată în folosință spre consolidare și restaurare către Arhiepiscopia Ortodoxă a Sucevei și Rădăuților. Astăzi, cimitirul armenesc aparține comunității armene, dar locurile sunt concesionate pe perioadă determinată celor ce doresc, el fiind deschis și pentru români, din cauza lipsei locurilor de înmormântare.

La începutul secolului al XXI-lea, ca urmare a faptului că lăcașul de cult a fost închis timp de peste 50 ani, puțini mai erau cei care văzuseră cum arată în interior Biserica Sf. Simion. “Nici eu nu am prins-o deschisă. Când m-am născut eu, în 1955, era închisă, dar bunicul meu a slujit în ea. Eu mă jucam acolo când eram mic, făceam cazemate. Am copilărit la Zamca și la Sf. Simion, intram chiar și în cavouri, nu-mi mai era frică”, afirma preotul armean Azad Mandalian din Suceava.

 

Turnul clopotniță

 

În anul 1551 a fost construit turnul-clopotniță, materialul folosit fiind cărămida (de unde și scurgerea de culoare roșie care, străbătând tencuiala, a pătat suprafața zidurilor și a dat numele turnului). Turnul are o înălțime de 28 de metri, fiind printre cele mai înalte turnuri medievale din Suceava (după turnul-clopotniță al Bisericii “Sf. Dumitru” și turnul-clopotniță al Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou).

La începutul secolului al XVI-lea, “Turnul Roșu” marca limita superioară a cartierului armenesc din vatra orașului (cartier care, din anul 1563, avea ulița pietruită, podită cu “calapod”). Clopotele erau turnate din bronz, având un procentaj ridicat de argint, care le conferea acestora o sonoritate deosebită, astfel încât se spunea că, atunci “când trage clopotul Filipos de la Sf. Simeon, să tot mori”.

Originea denumirii turnului poate fi pusă și pe seama unei legende. Se pare că la sfârșitul secolului al XVII-lea, trupele poloneze ale regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) (cantonate la Mănăstirea Zamca) s-au luptat cu trupele turcești și cele moldovenești, unite pentru a-i alunga pe invadatori. Luptele s-au purtat pe Strada Armenească (în apropiere de Mănăstirea Zamca), în dreptul bisericii armenești. Se spune că de la cât sânge a curs atunci, zidurile clopotniței deveniseră de-a dreptul roșii, încât de atunci i-a rămas denumirea de Turnul Roșu.

Scara exterioară a turnului-clopotniță este realizată prin suprapunerea câtorva lespezi de mormânt. Pe acestea se mai disting inscripții în armeana veche, care nu au fost încă cercetate.

În ultimii ani, experții restauratori care efectuează lucrările de consolidare la Biserica “Sf. Simion” au semnalat faptul că Turnul Roșu este un obiectiv cu risc ridicat de prăbușire în caz de cutremur. Acest risc se accentuează ca urmare a trepidațiilor produse de autovehiculele care circulă chiar pe la baza turnului, precum și a vibrațiilor de rezonanță produse de sunetul clopotelor.

Dragă turistule, aceeași Bucovină de odinioară te așteaptă să îți încarci din nou bateriile din acest loc plin de istorie și spiritualitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.