Mănăstirea Moldovița este una din vechile așezări călugărești, cu un important și glorios trecut istoric, situată în comuna Vatra Moldoviței din județul Suceava, la o distanță de circa 15 km de comuna Vama.
Originea acestei mănăstiri rămâne învăluită în negura vremii, tradiția amintind de existența ei încă din timpul voievozilor Mușatini, care au ocrotit-o.

Sub pașnica domnie a lui Alexandru cel Bun, ocrotită și înzestrată de ctitori, mănăstirea a dăinuit până la sfârșitul secolului al XV-lea când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbușit. Ruinele ei se văd și astăzi, la circa 500 m distanță de actuala mănăstire. La S-E se află pârâul Ciumărel și Valea numită a Ciumârnei.

Voievodul Petru Rareș, iubitor de artă ca și tatăl său, Ștefan cel Mare, vrând să continue existența Mănăstirii Moldovița, a ales locul puțin mai la șes de vechea biserică a lui Alexandru cel Bun și a construit actuala biserică a Moldoviței în anul 1532, închinând-o aceluiași hram „Buna Vestire”. În aceeași epocă, Domnul împrejmuiește Biserica cu ziduri și turnuri de apărare, dându-i aspectul unei mici fortărețe. Fără îndoială că au existat locuințe, după fundațiile care se văd în partea nordică, pe a căror temelii episcopul Efrem de Rădăuți, între anii 1610-1612, a construit clișarnița (casă egumenească) pentru locuința sa, pentru păstrarea odoarelor bisericii și organizarea unei școli de copiști și miniaturiști, continuând în acest fel opera culturală a lui Petru Rareș.

Aici au loc evenimente politice consemnate de Starețul Agaton. Astfel în anul 1595 Hanul tătar are o misiune diplomatică… probabil încasarea unui bir… pentru a preîntâmpina o posibilă năvălire tătară… care de fapt va avea loc în nord în regiunea Volâniei. În anul 1621 este înscăunat Ștefan Tomșa iar în 1628 Miron Barnovschi. Din anul 1454 avea dreptul “să vândă și să cumpere” căci stăpânea la Baia 5 mori, o sladniță de făcut bere și o piuă de sumane. Negustorii mănăstirii făceau negoț cu sare și miere, până la gurile Dunării de unde aduceau pește. Cele mai mari venituri constau din taxele vamale, percepute pentru mărfurile aduse din Transilvania. În privilegiul comercial acordat în anul 1408 de Alexandru cel Bun negustorilor din Lwow, locul de plată a taxelor era stabilit în satul Moldovița.


Arhitectura bisericii cu hramul „Buna Vestire” de la Mănăstirea Moldovița îmbină elemente de artă bizantină și gotică. Ea continuă stilul arhitectonic al mănăstirilor moldovenești, stil cristalizat în epoca lui Ștefan cel Mare. Ctitoria lui Petru Rareș aduce în plus dimensiunile mai mari, tendința de înălțare și de zveltețe. Elemente tipice goticului târziu transilvănean, care pot fi sesizate aici, dovedesc că la construcție au participat și meșteri pietrari din Ardeal.

Pictura interioară, realizată la cinci ani după ridicarea bisericii, reprezintă, alături de pictura Mănăstirii Voroneț, un excepțional document artistic al epocii de strălucire spirituală din vremea celor două domnii ale lui Petru Rareș. Tendința de umanizare a figurilor divine și prezența simțămintelor profund omenești în multe din scenele ciclului evanghelic sunt trăsături proprii ale minunatelor fresce de la Moldovița, care și-au păstrat nealterate prospețimea și strălucirea culorilor.

În tabloul votiv este înfățișat ctitorul Petru Rareș, împreună cu familia sa. Deși păstrează caracterul unui portret oficial, acesta indică preocuparea artistului anonim de a reda viața interioară a personajelor reprezentate.

Unul dintre punctele de atracție al Mănăstirii Moldovița îl constituie pictura exterioară (executată al fresco), mai ales cea de pe peretele sudic al bisericii care s-a păstrat în bune condiții. Stilul frescelor exterioare este cel post-bizantin, cu influențe din goticul internațional și chiar din arta Renașterii. Cei mai mulți specialiști consideră că pictura de la Moldovița este realizată de zugravii coordonați de vestitul Toma de la Suceava, pictorul de curte al lui Petru Rareș.
În muzeul mănăstirii, amenajat în clişarniţă, se găsesc elemente de o valoare deosebită, manuscrise din secolul al XV-lea, care prezintă modul de organizare a şcolii mănăstireşti, dar şi activitatea culturală de aici, în general, un Tetraevangheliar caligrafiat la Moldoviţa în anul 1613, o psaltire din anul 1614, jilţul domnesc al lui Petru Rareş, broderii dăruite de Voievodul Ştefan cel Mare – datate în secolul al XV-lea.

Trebuie spus că o lungă perioadă, între anii 1785 şi 1932, mănăstirea a fost închisă, suferind nenumărate deteriorări.

În anul 1934 aici s-a reconstituit o comunitate de maici, însă importante lucrări de restaurare au avut loc abia în perioada 1954-1960. Atunci a fost refăcut în întregime acoperişul, dar şarpanta a fost extinsă, pentru protecţia picturii exterioare, au fost puternic consolidate fundaţiile şi soclul, iar zidurile, turnurile şi chiliile au fost refăcute integral.

După Revoluţie, la Mănăstirea Moldoviţa s-a desfăşurat o amplă campanie de salvare a lăcaşului de cult, cu ajudorul fondurilor puse la dispoziţie de Ministerul Culturii dar şi cu sprijinul enoriaşilor, fiind realizate operaţiuni de curăţare a picturilor, de restaurare a exteriorului mănăstirii, a altarului, naosului şi camerei mormintelor. Mai recent, Mănăstirea Moldoviţa a primit finanţare din fonduri europene, prin programul Regio, de peste 7 milioane de lei, sumă din care 5,5 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile. Cu aceste fonduri s-a continuat restaurarea picturilor interioare şi exterioare, s-au montat instalaţii electrice la muzeu şi la chilii, instalaţii de iluminat architectural, dar şi sisteme de protecţie împotriva incendiilor.

Dragă turistule, aceeași Bucovină de odinioară te așteaptă să îți încarci din nou bateriile din acest loc plin de istorie și spiritualitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.