Mănăstirea Slatina este o mănăstire ortodoxă din România, construită între anii 1553-1564 în satul Slatina din comuna Slatina din județul Suceava de către domnitorul Alexandru Lăpușneanu. Biserica mănăstirii are hramul Schimbarea la Față, sărbătorit în fiecare an pe 6 august.

Mănăstirea Slatina a îndeplinit rolul de necropolă domnească a Moldovei (1522-1677), aici aflându-se mormântul domnitorului Alexandru Lăpușneanu (1552-1561, 1564-1568), al Doamnei Ruxandra (fiica lui Petru Rareș) și ale celor două fete ale lor.


Mănăstirea Slatina se află la o distanță de circa 28 km nord-vest de orașul Fălticeni, într-o zonă împădurită de la poalele Munților Stânișoarei, pe valea pârâului Suha Mică. Numele Mănăstirii Slatina provine de la un izvor cu apă sărată (slatină) aflat în apropiere, care a secat în timp.

Istoria zidirii mănăstirii se pierde în negura timpului. Legendele spun că aici trăia un sihastru cu numele de Pahomie care l-ar fi sfătuit pe domnitorul Lăpușneanu să zidească o mănăstire pe locul unde creștea un paltin. Până atunci, sihastrul se nevoia într-o bisericuță de lemn.

Ctitorul Mănăstirii Slatina este Alexandru Lăpușneanu, domnitorul Moldovei (1552-1561, 1564-1568). Cronicarul Eftimie, care a devenit ulterior episcop al Rădăuților (1558-1561), a scris o Cronică în limba slavonă, a cărei figură principală este Alexandru Lăpușneanu. El a scris că zidirea mănăstirii a fost începută în anul 1553 și a fost finalizată în a doua domnie a lui Lăpușneanu, în anul 1564. Domnitorul ar fi fost condus în acest loc de către sihastrul Pahomie. El l-a numit ca întâiul egumen pe Iacob zis și Molodeț, adică cel vrednic.
La punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Slatina a participat alături de domnitorul moldovean și Patriarhul Ioasaf al Constantinopolului. Cronicarul Grigore Ureche a scris că sfințirea bisericii a avut loc la 14 octombrie 1558 (7066) și a fost celebrată de mitropolitul Grigorie Roșca, înconjurat de un sobor de 116 preoți și diaconi. („Mai apoi, domnind Alixandru vodă țara, întru lauda lui Dumnezeu au zidit mănăstirea Slatina, cu multă chieltuială și osârdie și o au sfințit-o Grigorie mitropolitul și la sfințenie zic să fie fost preoți cu diiaconi 116. Aceasta s-au lucrat în anul 7066 (1557) și o au sfințit-o octovrie 14.”).

Constructorii bisericii au fost meșteri locali și din Transilvania. S-au folosit multe materiale de import: marmură de Hațeg (la pardoseală, cele cinci pietre de mormânt și alte ornamente sculptate), călți de cânepă și in din Transilvania (la tencuială, aplicându-se peste ea pictură în frescă) și plumb din Polonia (la acoperiș). După sfințirea bisericii, s-au clădit în următorii ani casa domnească, chiliile călugărești, zidurile împrejmuitoare prevăzute cu bastioane la colțuri. Mănăstirea Slatina a fost astfel fortificată.

În noiembrie 1561, Alexandru Lăpușneanu a fost alungat de pe tron de către aventurierul grec Ioan Iacob Heraclid (Despot Vodă), sosit cu oaste străină. După cum relatează Grigore Ureche, pentru a plăti oastea străină care l-a adus pe tron, acesta „puse pre țară greotăți mari, biséricile dezbrăca, arginturile le lua, de făcea bani și altile câte nu au zis țara că va vedea”. Și Mănăstirea Slatina a avut de suferit atunci.

În anul 1568, după cum relatează tot Grigore Ureche, Alexandru Lăpușneanu s-a îmbolnăvit grav și a cerut să fie călugărit. Intrând în agonie, el a fost tuns în monahism cu numele de Pahomie (după numele sihastrului care l-ar fi îndemnat să construiască mănăstirea). Revenindu-și și văzând că a fost călugărit, Lăpușneanu a amenințat că după ce-și va reveni din boală o să popească și el pe unii. Știind că domnitorul a făptuit multe omoruri, boierii și Doamna Ruxanda l-au otrăvit și acesta a murit. El a fost înmormântat „cu cinste” în biserica Mănăstirii Slatina.


La punerea pietrei de temelie a bisericii Mănăstirii Slatina a participat alături de domnitorul moldovean și Patriarhul Ioasaf al Constantinopolului. Cronicarul Grigore Ureche a scris că sfințirea bisericii a avut loc la 14 octombrie 1558 (7066) și a fost celebrată de mitropolitul Grigorie Roșca, înconjurat de un sobor de 116 preoți și diaconi. („Mai apoi, domnind Alixandru vodă țara, întru lauda lui Dumnezeu au zidit mănăstirea Slatina, cu multă chieltuială și osârdie și o au sfințit-o Grigorie mitropolitul și la sfințenie zic să fie fost preoți cu diiaconi 116. Aceasta s-au lucrat în anul 7066 (1557) și o au sfințit-o octovrie 14.”).

Constructorii bisericii au fost meșteri locali și din Transilvania. S-au folosit multe materiale de import: marmură de Hațeg (la pardoseală, cele cinci pietre de mormânt și alte ornamente sculptate), călți de cânepă și in din Transilvania (la tencuială, aplicându-se peste ea pictură în frescă) și plumb din Polonia (la acoperiș). După sfințirea bisericii, s-au clădit în următorii ani casa domnească, chiliile călugărești, zidurile împrejmuitoare prevăzute cu bastioane la colțuri. Mănăstirea Slatina a fost astfel fortificată.

În noiembrie 1561, Alexandru Lăpușneanu a fost alungat de pe tron de către aventurierul grec Ioan Iacob Heraclid (Despot Vodă), sosit cu oaste străină. După cum relatează Grigore Ureche, pentru a plăti oastea străină care l-a adus pe tron, acesta “puse pre țară greotăți mari, biséricile dezbrăca, arginturile le lua, de făcea bani și altile câte nu au zis țara că va vedea”. Și Mănăstirea Slatina a avut de suferit atunci.

În anul 1568, după cum relatează tot Grigore Ureche, Alexandru Lăpușneanu s-a îmbolnăvit grav și a cerut să fie călugărit. Intrând în agonie, el a fost tuns în monahism cu numele de Pahomie (după numele sihastrului care l-ar fi îndemnat să construiască mănăstirea). Revenindu-și și văzând că a fost călugărit, Lăpușneanu a amenințat că după ce-și va reveni din boală o să popească și el pe unii. Știind că domnitorul a făptuit multe omoruri, boierii și Doamna Ruxanda l-au otrăvit și acesta a murit. El a fost înmormântat „cu cinste” în biserica Mănăstirii Slatina.
În decursul timpului, Mănăstirea Slatina a fost un mare centru de cultură și artă medievală românească. Ctitorul a înființat aici o bibliotecă cu cărți tipărite și manuscrise, precum și o școală de muzică, la care au învățat și tineri din Galiția. Aici s-au lucrat cu multă măiestrie țesături, broderii, miniaturi, s-au copiat cronici.

Mănăstirea Slatina a reprezentat un centru de cultură slavonă. Aici a viețuit cronicarul Isaia, devenit apoi egumen al mănăstirii și apoi episcop al Rădăuților (1572-1580). El a copiat Letopisețul de la Putna (scris în limba slavonă înainte de 1561 și considerat cea mai veche cronică din Moldova), un cronograf până la 1425, o cronică bulgărească și una sârbească. Când a devenit episcop la Rădăuți, el a lăsat la Slatina o adevărată școală de caligrafi și miniaturiști.

În 1844-1845, Veniamin Costachi a tradus la Slatina 3 volume din „Lucrările lui Teodoret de Cyr”. La sfârșitul anului 1844 a tradus „Îndeletnicire despre buna murire” de Evghenie Vulgaris.

La jumătatea secolului al XIX-lea, la Mănăstirea Slatina a funcționat o Școală Gregoriană destinată pregătirii viitorilor clerici.
Pictura originală a bisericii a fost realizată în secolul al XVI-lea de zugravi necunoscuți din Moldova. Ea a fost distrusă în timpul luptelor din 1821 dintre eteriștii refugiați în mănăstire și turci, când biserica a fost incendiată.

Pictura a fost refăcută după cea originală de pictori anonimi, fiind realizată în frescă, în stil neo-bizantin. O inscripție pe peretele de la intrarea în pronaos precizează că repictarea lăcașului de cult a fost finalizată în anul 1828. „Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânta biserica Ta, întru frica Ta. Doamne povățuiește-mă întru dreptatea Ta; pentru vrăjmașii mei îndreptează înaintea Ta calea mea. 1828 iulie 20″.

Pe peretele vestic al pronaosului, în stânga intrării, se află tabloul votiv în care este reprezentată întreaga familie a ctitorului: domnitorul Alexandru Lăpușneanu, Doamna Ruxandra și cei 8 fii (4 băieți și 4 fete).

În exterior, biserica n-a avut pictură exterioară, fiind acoperită cu un strat de tencuială.
Între biserică și curtina de sud se află fosta reședință voievodală a domnitorului construită în anul 1561. Clădirea era inițial mult mai spațioasă, având fațada principală cu o lungime de 40 m. După Revoluția din 1821 au fost dărâmate încăperile și beciurile de pe latura estică, lungimea clădirii reducându-se la jumătate. Ruinele de fundații ale încăperilor dărâmate au fost scoase la iveală de săpăturile arheologice din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Tot atunci au fost modificate tavanele încăperilor și acoperișul. În această clădire a fost amenajată trapeza mănăstirii.

Casa Domnească păstrează uși și ferestre în stilul Renașterii. Intrarea în casele domnești se făcea printr-un portal, marcat de o frumoasă ramă de piatră, de pe latura dinspre biserică. Ferestrele au rame de piatră, compuse din câteva profile în stil renascentist transilvănean. Tinda de la intrare separă clădirea în două, de o parte și de alta a sa aflându-se două săli spațioase. În încăperea de pe latura vestică se putea intra și din afară, pe o ușă aflată la nivelul pavajului curții. Alte două intrări aflate pa latura sudică duceau la un grup de încăperi mai mici.

În prezent, în Casa Domnească se află Muzeul mănăstirii. Aici sunt păstrate țesături scumpe, între care unele și cu portretele familiei ctitorului.

Dragă turistule, aceeași Bucovină de odinioară te așteaptă să îți încarci din nou bateriile din acest loc plin de istorie și spiritualitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.