Bucovina nu este o zonă geografică, Bucovina este o stare de spirit pe care o simt toți locuitorii județului Suceava, indiferent dacă localitățile lor au aparținut Regatului sau Bucovinei mamă.
Mănăstirea Zamca este un complex medieval fortificat care a avut anterior rol de mănăstire armenească, fiind considerat în prezent cel mai important edificiu religios construit de comunitatea armenească din orașul Suceava.
Complexul medieval Zamca a fost construit în anul 1606 de armenii refugiați în Moldova încă din secolul al XIV-lea. Ridicată pe un platou din partea de vest a orașului, construcția ocupă o bună poziție strategică. Complexul este închis cu ziduri de forma unui patrulater neregulat (trapezoidal), întărite cu contraforturi interioare și exterioare, fără turnuri de apărare.
Ansamblul arhitectural este format din trei clădiri (biserica principală „Sf. Auxentie”, turnul-clopotniță de pe latura de est cu o înălțime de 26 metri și o clădire cu paraclis la etaj pe latura de vest, unde se află intrarea în incinta mănăstirii).
Cercetările arheologice efectuate aici în perioada 1954-1956 au atestat că nivelul de fondare al zidurilor bisericii, ale clădirii de vest, precum și zidul de incintă aparțin perioadei istorice a primei jumătăți a secolului al XVII-lea. Ele au infirmat unele păreri în legătură cu existența aici a unei mănăstiri în secolul al XV-lea și s-a precizat că actualele construcții au fost ridicate în secolul al XVII-lea.
După cele mai noi informații, Mănăstirea Zamca a fost construită la începutul secolului al XVII-lea. În mijlocul naosului bisericii „Sf. Auxentie” se află piatra de mormânt a lui Agopșa (Iacob) Vartan, pe care se află următoarea inscripție: „Aceasta este piatra de mormânt a lui Agopșa, fiul lui Amir (principe), acesta este întemeietorul sfintei biserici, a murit în 1051 (=1602) după era armeană.” O lungă perioadă, unii autori au acreditat ideea că anul morții a fost 1612, prin traducerea eronată a inscripției.
Turnul-clopotniță a fost construit în 1606, acest an fiind înscris pe cheia de boltă a arcadei estice a turnului, în mijlocul unei pietre împodobite cu flori.
Călătorul armean Simeon Lehați care a vizitat Suceava în 1608 nota în jurnalul său de călătorie că a găsit la Suceava „trei biserici de piatră (Sf. Cruce, Sf. Simeon și Sf. Treime) și două mănăstiri tot din piatră, foarte frumoase, una în apropierea orașului (Zamca) și cealaltă la o depărtare de două mile (Hagigadar)”. De aici rezultă că biserica era finalizată la acea dată.
Cu privire la construirea mănăstirii, tradiția armeană menționează drept ctitori pe trei frați (Hagop, Auxent și Grigor). Aceștia au cumpărat acest loc în anul 1606 și ar fi construit: primul, capela „Sf. Hagop (Iacob)” aflată în clădirea de pe latura de vest, al doilea biserica cu hramul Sfântului Auxentie și al treilea capela cu hramul Sfântul Grigorie Luminătorul din turnul-clopotniță.
În secolul al XVII-lea, în clădirea de pe latura de vest a mănăstirii s-a aflat reședința episcopului armean din Moldova. Episcopul Hazar din Pápert a copiat o Evanghelie în 1624 pe care a făcut adnotarea că era la acea dată „starețul mănăstirii Sf. Axente și episcop al Țării Vlahilor”.
Ca urmare a unor persecuții, dar și a creșterii impozitelor, în timpul celei de-a doua domnii a lui Gheorghe Duca (1669-1672) și în anii următori, a avut loc o emigrare în masă a armenilor din orașul Suceava, împreună cu episcopul Mennas, în Transilvania, unde unii dintre ei au trecut la catolicism. Astfel, mănăstirea și-a pierdut din strălucirea de odinioară.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava în mai multe rânduri. După cum relatează Schmidt în Memoriile istorice ale Sucevei (Cernăuți, 1876), p. 186-187, Sobieski ar fi rămas 14 zile la Suceava, în octombrie 1686, întorcându-se din expediția sa prin Moldova, așteptând aici sosirea trupelor auxiliare. Cu acea ocazie, ar fi înconjurat Zamca cu un val de pământ, afirmație contrazisă de cronici.
În timpul campaniei antiturcești din anii 1690-1691, Sobieski a invadat pentru a treia oară Moldova, jefuind multe orașe și sate. În toamna anului 1691, la întoarcerea din invazia în Moldova, el a lăsat garnizoane poloneze în mai multe complexe fortificate: Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Secu și mănăstirea armenească. El și-a stabilit tabăra în jurul acestui așezământ religios. Acest eveniment este consemnat de cronicarul Ion Neculce în letopisețul său: „În al șesălea anu a domniei lui Cantemir-vodă coborâtu-s-au craiul Sobețichii cu oștii grele iar în Țara Moldovei, fiind îndemnații și de munteni, de Brâncovanul, de pe cum era învățat ca să facă rău acestei țări, de să acolișiè de dânsa totdeauna, precum și mai pe urmă, de au adus și pe moscali cu fapteli lui. (…) Ș-au vinit craiul cu obuzul pe la Botășeni și pen Cotnarii pân’ la Târgul Frumos, și de la Târgul Frumos iar s-au întorsu la țara lui, că era vreme de toamnă. Și atuncea, întorcându-să, au lăsat oaste cu bucate în cetate, în Neamțu, și-n Sucevi, în mănăstirea armenească, și-n Agapie în mănăstire, și-n Săcul, și-n Câmpul Lungu, și-n Hangu.” De atunci datează și unele grafite aflate pe pereții paraclisului din clădirea vestică.
Cu acest prilej, mănăstirea a fost înconjurată cu un zid de incintă, cu bastioane la colțuri. Tot polonezii au ridicat valul de pământ ce înconjoară mănăstirea pe laturile de nord, est și sud, între valul de pământ și zidul de incintă aflându-se un șanț. Tot de atunci, probabil, datează și denumirea mănăstirii de Zamca, provenită de la termenul polonez „zamek” (plural „zamki”) care înseamnă „cetățuie”, „fortificație”, „loc întărit”. Cu acest prilej, monumentul, desigur, a avut de suferit, deteriorarea lui accentuându-se în anii următori, astfel încât la începutul secolului al XVIII-lea toate clădirile mănăstirii au fost parțial refăcute.
În anul 1693 trăiau în Suceava aproximativ 3.000 de armeni, care aveau patru biserici, dintre care trei biserici parohiale: Sf. Treime, Sf. Cruce și Sf. Simeon și o mănăstire (Zamca), unde își avea reședința episcopul armean. Fiecare preot paroh era întreținut de 150 de familii.
Mănăstirea Zamca a rămas timp de peste 130 de ani sub stăpânire străină. După anexarea nordului Moldovei de către austrieci (1775), guvernul imperial austriac a folosit biserica „Sf. Auxentie” ca depozit de muniție. Abia în anul 1827, Mănăstirea Zamca a fost recâștigată de armeni prin procese.
În secolul al XIX-lea, în biserica fostei mănăstiri se slujea liturghia de două ori pe an: de Sfântul Gheorghe și de Sfântul Auxentie. În plus, în ziua de Sfântul Auxentie, era obiceiul ca membrii comunității armenești din Suceava să organizeze o colectă; cu banii strânși se cumpărau vite cornute, care erau tăiate, iar carnea lor era împărțită săracilor în curtea Mănăstirii Zamca. Acest obicei, numit Madach, era o jertfă adusă zeiței păgâne Anahit, înainte de convertirea armenilor la creștinism, dar a fost păstrat și după creștinarea armenilor.
Dragă turistule, aceeași Bucovină de odinioară te așteaptă să îți încarci din nou bateriile din acest loc plin de istorie și spiritualitate.
Lasa un raspuns