Liviu Dragnea se gândește din nou la libertate. Fostul lider al PSD a fost convins de avocați să declanșeze o nouă procedură în justiție, prin care susține că este deținut ilegal și cere să fie pus de îndată în libertate.
Avocații lui Dragnea i-au spus acestuia că ar fi găsit o metodă prin care ar putea convinge justiția să-l elibereze din închisoare înainte să apuce să-și ispășească întreaga pedeapsă de închisoare de 3 ani și jumătate pe care a primit-o în mai 2019.
Exact în ziua de Crăciun, unul dintre avocații săi a depus o cerere la instanță, mai exact o contestație la executare, prin care apărătorii fostului lider al PSD afirmă că nu contestă decizia definitivă de condamnare, ci mai degrabă scot în evidență faptul că pedeapsa pe care a primit-o Liviu Dragnea ar fi fost pronunțată de o instanță necompetentă.
Este o aluzie, o referire directă la decizia recentă a Curții Constituționale prin care s-a constatat faptul că o bună perioadă de timp, completurile de 3 judecători nu ar fi fost specializate pe probleme legate de corupție și, în condecință, pedeapsa primită de Dragnea, ar fi nelegală.
Avocații lui Dragnea au menționat în cerere „habeas corpus” – un concept care provine din epoca medievală prin care politicianul cere să fie adus de îndată în fața unui judecător pentru a constata că este deținut ilegal din data de 10 octombrie 2019, când a fost publicată în Monitorul Oficial acea decizie a Curții Constituționale.
Astfel, Liviu Dragnea este așteptat la Tribunalul București pe 17 ianuarie, pentru a susține această teorie, despre care mulți dintre specialiștii în drept penal consideră că va fi respinsă.
Sursa: Știrileprotv.ro
Lasa un raspuns