”Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis: “De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de lei şi să se fi dat săracilor?” Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.”

(Evanghelia după Ioan 12.4)

Afaceristul sucevean Ştefan Mandachi i-a transmis lui Liviu Dragnea că nu a făcut circ, că nu face politică şi că nu se va linişti până când nu va vedea autostradă la Suceava.

Ștefan Mandachi a evitat să îi răspundă liderului PSD, Liviu Dragnea, care l-a acuzat că face circ și că a cheltuit 100.000 de euro pe care îi putea să îi dea unei case de copii.

În replică Mandachi a spus că nu a făcut circ prin acțiunea de vineri, 15 martie a.c., el arătând prin cele două autoturisme lovite în urma unor accidente grave unde duce lipsa de autostrăzi.

Dragnea a  spus la Dâmbovița  vineri, 15  martie, că Guvernul PSD a demarat lucrările  la varianta ocolitoare la nivel de autostradă a municipiului Bacău.

„Este un lucru extraordinar să auzim că astăzi, pe 15, s-a început autostrada. Vrem să vedem și când se termină și când prinde contur. Eu știu că într-un an se fac sute de kilometri de autostradă. Să vedem într-o lună ce se întâmplă. Dacă au început astăzi într-o lună vom fi la kilometrul 100-150”, a spus Mandachi.

Întrebat dacă nu îi este frică de repercursiuni, antreprenorul suceavean a spus că a știut de la început că va fi supus unor presiuni, dar și-a asumat consecințele.

„Vrem să cuantificăm ceea ce s-a întâmplat zilele astea. Am înțeles că în fiecare oraș important din țară a fost o reacție extrem de pozitivă”, a mai spus antrepenorul sucevean.

Totodată, Mandachi a spus că se delimitează de discursul primarului de Bosanci, Neculai Miron, care a spus că cei din PSD ar trebui să fie la inaugurarea metrului de autostradă.

Totuși omul de afaceri a arătat că este încântat că președintele Klaus Iohannis s-a alăturat demersului său.

Mandachi a precizat că va continua să rămână apolitic deoarece dorește ca acest demers să mergă mai departe și nu va renunța decât atunci când la Suceava va fi autostradă.

Întrebat dacă a calculat cât a costat de fapt campania, după ce Liviu Dragnea l-a acuzat că a cheltuit 100.000 de euro, Mandachi a spus că nu a calculat iar banii au fost câștigați cu muncă de el.

„Până la urmă eu am muncit 18 ore pe zi timp de ani de zile. Eu m-am culcat la ora 2 noaptea și m-am trezit la 8 dimineața. Eu am făcut aprovizionare la restaurante, eu am muncit ca un rob. Nu au muncit alții. Eu am reușit să fac de unul singur ceea ce am făcut și pot să-mi cheltui banii după cum îmi dorește inima. Poate altul cheltuie banii pe o excursie de lux în jurul lumii. Cum, în România nu am voie să-mi cheltui banii cum vreau eu?”, a spus Mandachi.

Omul de afaceri a afiramt că banii care au fost folosiți în realizarea metrului de autostradă, cei pentru clipul video și alte cheltuieli au reintrat în economie.

„Am mișcat economia la nivel micro. Am cumpărat ciment, am închiriat utilaje, oamenii și-au primit banii, oamenii care au filmat clipul au primit banii, oamenii au fost impozitați. Am mișcat economia”, a spus Mandachi.

La final Ștefan Mandachi a declarat că ceea ce a trăit vineri, 15 martie, a.c., a fost un mare succes și că tot acest eveniment a generat o solidaritate națională, așa cum nu a fost niciodată.

 

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.