DSP începe controale la persoanele izolate la domiciliu din cauza suspiciunilor de coronavirus.
12 bucureșteni care sunt oficial în autoizolare la domiciliu nu au fost găsiți acasă, așa că procurorii le-au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
În județul Suceava, până acum, Direcția de Sănătate Publică a amendat șapte persoane care nu au respectat autoizolarea la domiciliu.
„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 17.03.2020 dosarul penal nr. 2200/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.p., constând în aceea că un număr de 12 persoane nu au mai fost găsite la adresele de domiciliu, pe raza Sectorului 4 Bucureşti, unde se aflau în izolare”, potrivit unui comunicat al Parchetului Curții de Apel București.
Cei 12 ar fi trebuit să stea în casă timp de 14 zile.
DSP face controale la cei aflați în autoizolare, pentru a verifica dacă regulile sunt respectate.
Procurorii din țară au deschis deja 36 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în care sunt vizate 48 de persoane. Printre aceștia sunt și parlamentarul Vergil Chițac și ofițerul MAI în retragere internat la spitalul Dimitrie Gerota.
Sursa: DIGI24
Lasa un raspuns