Seria activităților dedicate Lunii Francofoniei continuă miercuri, 16 martie, de la ora 18:00, la Biroul Francez din Casa Prieteniei – Suceava.

biroul francezSub genericul „Le français, mon coup de cœur”, elevi ai Colegiului Național de Informatică  „Spiru Haret”, ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, ai Colegiului Tehnic „Al. I. Cuza” din municipiul Suceava, coordonați de profesor doctor Aura Mihoc, profesor Bianca Gvinda, profesor Nastia Ungurean, profesor Mihaela Serban și profesor Loredana Gașpar, își propun un spectacol dedicat francofonilor. Din program nu lipsesc: recitaluri de cântece în limba franceză, scenete, piese de teatru, momente poetice cu acompaniament muzical, dans, balet.

Activitatea are ca scop promovarea limbii și culturii franceze, precum și o importantă componentă socială, adresându-se și copiilor din medii defavorizate. Evenimentul are ca scop facilitarea accesului acestora la activități culturale. Copiii Centrului de Zi „Sf. Vineri” din Suceava vor trăi o experiență inedită, plină de emoție și surprize, alături de liceeni.

Intrarea este liberă.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.