Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 26 octombrie, după mulți ani de așteptare, trecerea unor drumuri forestiere şi a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al comunei Poiana Stampei.

Potrivit primarului comunei Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, este vorba despre două drumuri forestiere, Axial Valea Dornelor, care leaga comuna Poiana Stampei de satul Dornișoara, cu o lungime de 12 km, și de drumul forestier Chipereni, de 2, 5 km, care accesibilizează satul Chipereni și fondul forestier proprietatea comunei Poiana Stampei.

De asemenea, pe drumul forestier Chipereni se ajunge și la captările izvoarelor care alimentează comuna Poiana Stampei cu apă.

Guvernul României a aprobat această hotărâre în vederea dezvoltării și modernizării infrastructurii forestiere, în condițiile legii, de către Primăria și Consiliul Local Poiana Stampei. Această hotărâre nu a putut fi adoptată mai devreme și din cauza litigiului dintre statul român și arhiepiscopie, chiar dacă timp de patru ani, edilul comunei Poiana Stampei a depus eforturi considerabile în acest sens.

„Sigur că, ideal ar fi fost ca, aceste drumuri să fie trecute înainte de lansarea ghidului pentru modernizarea drumurilor forestiere prin fonduri europene, pentru a putea aplica cu un proiect de modernizare a acestora, dar birocrația și problemele de genul celor amintite au întârziat apariția acestei hotărâri. Suntem optimiști ca pe viitor se vor deschide și alte linii de finanțare pe care să le accesam și să putem moderniza aceste drumuri forestiere de utilitate publică care, începând de astăzi, au trecut în domeniul public al comunei Poiana Stampei”,  a declarat primarul Viluț Mezdrea.

În încheiere, edilul comunei Poiana Stampei a mulțumit conducerii administrației publice județene și centrale pentru sprijinul acordat.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.