Campania organizată de ECOTIC şi ECOREC RECYCLING, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, are drept scop creşterea gradului de implicare şi conştientizare a administraţiei publice locale şi a populaţiei rurale din judeţ, privind colectarea selectivă a acestor tipuri de deşeuri, în vederea introducerii lor în circuitul reciclării, valorificării şi eliminării nepoluante.
Programul include, pe lângă latura informativ-educativă, şi o componentă practică, aceea de colectare separată a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, oferind prin implicarea colectorului autorizat, ECOREC RECYCLING, soluţii pentru o problemă comunitară încă nerezolvată în totalitate pe plan local, și anume colectarea separată a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.
În perioada mai sus amintită, o maşină a ECOREC RECYCLING va trece prin comunele şi satele din judeţul Suceava staţionând cel puţin o zi, populaţia fiind invitată să predea DEEE-urile pe care le deţine personalului specializat. Persoanele care vor preda echipamentele vechi vor fi motivate de organizatori cu un premiu simbolic. Localităţile rurale invitate să participe la această campanie sunt Drăguşeni, Vadu Moldovei, Boroaia, Bogdăneşti, Mălini, Fântâna Mare, Păltinoasa, Drăgoieşti, Rădăşeni, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Cacica, Pârteştii de Jos, Botoşana, Suceviţa.
Prin această campanie, ECOTIC îşi doreşte să continue iniţiativele de informare, conştientizare şi colectare a DEEE desfăşurate de-a lungul anilor. Prin eforturile conjugate depuse de populaţie şi de organizatori, proiectele de acest gen sunt desfăşurate din dorinţa modelării unei atitudini pro-active în direcția protecției mediului și eficientizării utilizării resurselor. Organizatorii reamintesc faptul că, printr-o colectare separată şi corectă a acestor deşeuri, protejăm nu numai mediul, dar şi sănătatea umană. Din reciclarea DEEE rezultă materii prime secundare, care vor intra din nou în circuitul economic, prin fabricarea unor noi produse electronice. Rezultanta directă a tuturor acestor activităţi este caracterizată prin scăderea considerabilă a efectelor negative asupra mediului şi sănătăţii umane, conservarea resurselor planetei şi micşorarea amprentei de dioxid de carbon a noilor produse.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava s-a alăturat cu interes sporit la această iniţiativă a celor două asociaţii, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul colectării şi gestionării DEEE-urilor, contribuind în acest mod la eforturile pe care trebuie să le facă România ca ţară în vederea atingerii ţintei de 4 kg/cap.loc./an – DEEE-uri colectate, stabilită în angajamentele semnate cu Uniunea Europeană.
Lasa un raspuns