Diploma falsă a italianului care a operat pacienţi în România, fără să aibă studii şi fără pregătire medicală, a fost recunoscută oficial de Ministerul Educației Naționale în mandatul lui Valentin Popa.

Ministrul Educaţiei spune că va analiza în ce fel s-a făcut echivalarea studiilor italianului Matteo Politi, acuzat că a făcut operaţii deşi nu ar fi chirurg. Ecaterina Andronescu a precizat că, dacă ministerul a făcut doar recunoaşterea diplomei, asta nu înseamnă că bărbatul putea profesa.

„Ministerul nu poate să dea intrarea în profesie pentru medicină, pentru doctori în special, poate să recunoască doar diploma. Dacă ministerul a greşit, cine a greşit, fără îndoială trebuie să-şi recunoască şi să primească sancţiunea corespunzătoare, dar dacă Ministerul a făcut doar recunoaşterea diplomei aici pot să vă spun cu certitudine: ministerul nu poate să dea intrarea în profesie pentru medicină, pentru doctori în special, poate să recunoască doar diploma. Deci, lăsaţi-mă să am întâi ochiul pe documentul de echivalare şi după aceea să vorbesc despre acest lucru”, a declarat ea.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.