Deputatul Cătălin Ioan Nechifor, liderul PRO România filiala Suceava, l-a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, pe Ioan Satco, cel mai nou membru din formațiunea pe care o conduce.

„Sunt oameni care vin lângă noi, cu multă expertiză profesională în spate. Ioan Satco este un om care de foarte mulți ani e conectat la viața reală din agricultură și sigur că e important să aflam și altceva decât despre cormorani”, a declarat Cătălin Ioan Nechifor.

Inginer specialist în agricultură, cu studii de specialitate în România și bursă de specializare în Elveția, Ioan Satco va face parte din Comisia de Agricultură a partidului, la nivel național, alături de Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii.

„Agricultura este un domeniu foarte complex și cu mari provocări în contextul schimbărilor radicale ale climei și a dinamicii populației. Împreună cu echipa PRO România vom face în așa fel încât să valorificăm la maxim randamentul județului, pentru că are un potențial foarte mare din toate punctele de vedere”, a declarat Ioan Satco.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.