În perioada 19 – 22 ianuarie 2017, în Gstaad – Elveţia, s-a desfăşurat concursul de MTB – Snow Bike Festival, fiind primul şi singurul concurs de Cross Country pe zăpadă din lume acreditat de Uniunea Ciclistă Internaţională.

Echipa suceveană ACS Vee Tire Team a fost singura din România prezentă la acest eveniment, care a aliniat la start un număr de trei sportivi: Ciprian Calancea, Mihai David şi Adrian Dumitru.

La acest concurs au fost prezenţi un total de 105 concurenţi, din 19 ţări, de pe 5 continente, cu nume foarte sonore din ciclismul internaţional precum Nicola Rorbach – Eleveția şi Markus Bauer – Germania, nişte obişnuiţi ai cupelor mondiale, Andreea Tiberi – Italia, ciclist ce a participat la Olimpiada de la Rio în 2016 la proba de Cross Country Olimpic, care este şi el component al marii familii Vee Tire la nivel mondial, Tracey Mosley – Marea Britanie, campioană mondială şi europeană la Downhill, Greg Saw – Australia, câştigător al trofeului Crocodile of Australia, dar şi John Smith – Africa de Sud, fostul căpitan al echipei naţionale de rugby ce a câştigat cupa mondială în 2007.

Concursul a fost împărţit în cinci etape din care patru au fost contra cronometru şi una de Cross Contry Eliminator, după cum urmează:

  1. Prolog – o cursă intensă pe un traseu de 7.5 km.
  2. Etapa 1 – a propus un traseu de 29.9 km cu o diferenţă de nivel de 786 m.
  3. Etapa 2 – a avut 33.5 km şi o diferenţă de nivel de 945 m.
  4. Eliminator Niht Race – un traseu scurt de maxim 1 km în care cicliştii plecau câte 4 de la start iar primii 2 se calificau în următoarea etapă.
  5. Etapa 3 – însuma 34.5 km cu o diferenţă de nivel de 706 m.

Concursul a fost unul extrem de dificil, ținând cont şi de vremea rece din Alpi, unde media temperaturilor la start a fost de -10 grade Celsius, iar traseele propuse traversau pârtiile de ski.

Echipa ACS Vee Tire Team a reuşit să îşi treacă în palmares câteva rezultate notabile:

 – Ciprian Calancea, locul 9 în clasamentul general;

– David Mihai, locul 22 în clasamentul general;

– Adrian Dumitru, locul 24 în clasamentul general.

Precizăm şi faptul că Ciprian Calancea a fost cel mai bun sportiv non-UCI din cursă de Night Eliminator Race, fiind singurul din această categorie ce a ajuns până în faza semifinalelor, reuşind să facă faţă cu brio elitelor acestui concurs.

„Ne bucură faptul că toţi sportivii clubului au reuşit să termine cursa fără accidentări, ţinând cont de condiţiile meteo şi traseele inedite ce nu se pot compara cu cele de la noi din ţară. Toate aceste rezultate nu se puteau obţine fără sprijinul unicului sponsor al echipei Dimsim Anvelop SRL din Suceava, prin persoana domnului Dinu Văleanu, dar şi aportul adus de producătorul internaţional de anvelope Vee Tire Co”, au declarat reprezentanții echipei sucevene ACS Vee Tire Team.

 

16113427_1319389828119330_2261622301249185158_o 16178880_714953855332438_7054796943149922654_o 16252032_402130606795558_8143650576539799704_o

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.