Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Muşat“, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Primăria comunei Mălini, organizează ediţia a 50-a jubiliară a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş“, în perioada 28 – 29 septembrie 2018, la Suceava şi Mălini. Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie.

Anul acesta, sub cupola astrală a unui ”Centenar” al Marii Uniri, în prag de toamnă, ne vom reîntâlni cu Nicolae Labiș întru memoria sacră a literaturii române la ediția a 50-a jubiliară”, au precizat organizatorii.

Premiile în ediția 2018:

Marele Premiu ”Nicolae Labiș” – 2000 lei

Premiul I                                   –  1000 lei

Premiul II                                  –    800 lei

Premiul III                                 –    600 lei

Premiul special acordat de familia poetului Nicolae Labiș în valoare de 500 de lei.

Precizăm că valoarea premiilor de mai sus este netă.

 

 

R E G U L A M E N T

 

1. Sunt acceptate în concurs lucrări scrise cu diacritice, nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare.

2. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.

3. Lucrările vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor şi vor fi trimise, impreuna cu un Curriculum Vitae al autorului, pe adresa electronica: ioanmanole2010@gmail.com până la data de 30 august 2018. Motto-ul de pe lucrări se va regăsi şi in CV-ul ataşat. În Curriculum Vitae se va specifica în mod obligatoriu: numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi adresa electronică.

4. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci (5) poezii şi maximum zece (10).

5. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Nicolae Labiş“, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete mălinene“, volum editat pe suport electronic de Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava din cadrul Centrului Cultural Bucovina.

6. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 18 septembrie 2018, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea concursului, care vor avea loc la Suceava, Fălticeni şi Mălini în zilele de 28 şi 29 septembrie 2018. Manifestările vor consta în lansări de carte, conferinţe literare, expoziţii, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură masa şi cazarea invitaţilor. În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 19 septembrie 2018, pentru a face rezervările necesare.

7. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

8. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.

9. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda premii consistente în bani.

Premiul special acordat de familia poetului Nicolae Labiş.
Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.
Relaţii suplimentare: tel:– 0755764373 – Ioan Manole

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.