Organizatia ”Salvati Copiii” in parteneriat cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie, lanseaza proiectul “Centre pentru Educatie Incluziva – Servicii integrate pentru copii din grupuri defavorizate”. Valoarea totala a proiectului este de peste 2 milioane de lei. Activitatile proiectului vor debuta cu lansarea gradinitelor estivale, al caror scop este de a reduce diferentele de dezvoltare psiho-educationala intre copiii care au avut acces la educatie prescolara si cei care nu s-au putut bucura de acest drept. Salvati Copiii va include peste 600 de copii din 14 judete, printre care si Suceava.

17.3%1 dintre copiii școlarizați renunță la școală anual, ceea ce face ca România să se numere printre primele patru țări din Europa cu cele mai mari rate ale abandonului școlar (conform Eurostat). Conform datelor Institutului Național de Statistică, mai mult de 1 din 10 copii, care ar trebui să participe la învățământul primar, nu merge la școală. Problematica părăsirii timpurii a școlii este considerată la nivel european drept „urgentă și serioasă, atât pentru individ, cât și pentru societate” (ec.europa.eu), reducerea ratei abandonului școlar înainte de absolvirea învățământului secundar reprezentând un obiectiv major al tuturor statelor membre.

Pentru a răspunde cât mai bine nevoilor identificate la nivel local, în cadrul centrelor vor fi derulate, în perioada iunie 2015-aprilie 2016, trei programe educaționale: Grădinițe estivale, Școală după Școală și A doua Șansă, de care vor beneficia 308 copii cu vârste cuprinse între 4-15 ani proveniți din medii defavorizate și aflați în risc de abandon școlar. Complementar serviciilor educaționale, atât copiii, cât și familiile acestora (minim 185 de părinți) vor beneficia de consiliere socială și sprijin în vederea asigurării respectării propriilor drepturi.

Devenită o constantă a programelor Salvați Copiii, în perioada premergătoare activităților educaționale, se va desfășura un curs de pregătire a cadrelor didactice implicate în proiect. În vederea asigurării unor servicii educaționale de calitate, personalul Salvați Copiii va fi instruit cu privire la modul în care pot sprijini integrarea, retenția și participarea copiilor proveniți din grupurile sociale vulnerabile la educație. De asemenea, proiectul va fi însoțit de o campanie de comunicare și de conștientizare, menită să atragă atenția asupra problemelor actuale în asigurarea dreptului la educație pentru toți copiii, indicând importanța pe care o are educația în dezvoltarea armonioasă a copilului și în integrarea sa ulterioară în plan social.

Pentru a diminua fenomenul abandonului școlar și a reduce decalajul la învăţătură pentru copiii proveniți din medii defavorizate, Organizația Salvați Copiii desfășoară, începând din 2001, un program amplu de integrare/reintegrare școlară și prevenire a abandonului școlar. Proiectul „Centre pentru Educație Incluzivă – Servicii integrate pentru copii din grupuri defavorizate”, se alătură demersurilor Salvați Copiii prin inaugurarea a patru noi centre educaționale în București, Lupeni (județul Hunedoara), Timișoara (județul Timiș) și Târgoviște (județul Dâmbovița).

„Programele educaționale sunt foarte importante pentru Organizația Salvați Copiii prin prisma schimbărilor pozitive pe care le produc atât pentru copii, cât și pentru familiile acestora. Educația este un drept fundamental al fiecărui copil și este foarte important ca aceasta să înceapă chiar de la 1 an, cu servicii adaptate pentru această vârstă.”  – Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Organizația Salvați Copiii.

Activitățile proiectului vor debuta cu lansarea grădinițelor estivale, al căror scop este de a reduce diferențele de dezvoltare psiho-educațională între copiii care au avut acces la educație preșcolară și cei care nu s-au putut bucura de acest drept. Practica de până acum a Organizației Salvați Copiii arată că acei copii care au participat la astfel de pregătire, fie doar pe parcursul vacanței de vară, au avut o rată mai mare de școlarizare. Pe lângă cele patru grupe estivale din cadrul acestui proiect, Salvați Copiii va include alți 370 de copii în 17 grupe de pregătire estivală derulate cu sprijinul financiar al Kaufland și H&M, în județele Brașov, Vaslui, Argeș, Suceava, Neamț, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Cluj, Iasi, Caraș Severin, Olt, Timiș și Mureș.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.